Prima pagină » Puterea Gândului » Traian Băsescu a pierdut războiul „de club” și pleacă să seducă poporul

Traian Băsescu a pierdut războiul „de club” și pleacă să seducă poporul

Traian Băsescu a pierdut războiul
Votul Parlamentului l-a învins pe Traian Băsescu, dar președintele suspendat a fost cel care a avut ultimul cuvânt - prin "testamentul" politic lăsat: "aveți grijă..." - și ultimul gest definitoriu - al hartiei albe, pe care să își consemneze Crin Antonescu retragerea.

Votul Parlamentului l-a învins pe Traian Băsescu, dar președintele suspendat a fost cel care a avut ultimul cuvânt – prin „testamentul” politic lăsat: „aveți grijă…” – și ultimul gest definitoriu – al hartiei albe, pe care să își consemneze Crin Antonescu retragerea.

Președintele suspendat s-a dovedit a avea, încă o dată, simțul momentului, fiind cel mai de reținut dintr-o ședință a Parlamentului care a semănat cu așteptările față de pomul lăudat. Pentru că epilogul era aproape cunoscut, nimeni nu a ieșit din rând prin vreun discurs memorabil. Cu excepția finalului, care a părut sub inspirația clipei, nepremeditat, și a celor două evadări la țigară, chiar și Traian Băsescu a fost în general șters la impresia „artistică”.

În schimb, Crin Antonescu a încercat din răsputeri să-și acopere „artistic”, printr-o cuvântare despre rolul și locul PNL în mersul României, Europei și universului cosmic, lacunele de cunoaștere ale tehnicii parlamentare. Ca supliment, în anumite pasaje ale intervenției sale, a mai răbufnit mesianic, în stilul lui Mihai R. Ungureanu. Efectul a fost însă ofilit de retragerea strategică a lui Traian Băsescu la tutun, al doilea personaj în stat fiind lăsat să vorbească la pereți.

La pereți, dar sub privirea atentă și meditativă a lui Victor Ponta, care l-a și aplaudat însuflețit.Victor Ponta, care toata ziua și-a făcut meseria de prim-ministru și care a ales, ca și conduită, să se blindeze și consolideze în această armură a funcției executive. De fapt, marile griji ale lui Victor Ponta nu privesc zona Palatului Cotroceni și nici măcar pe Traian Băsescu. Marile griji ale premierului privesc Bruxelles-ul, unde va merge să îl convingă pe Jose Manuel Barrosso că România este capabilă să țină calea dreaptă și corectă.

Vineri, 6 iulie, Traian Băsescu a pierdut războiul „de club”, cel cu Parlamentul. Urmează marea operațiune de seducere a poporului, confruntarea finală numită referendum. Întrebarea este: va avea resurse, inspirație, suflu și sprijinul necesar pentru a câștiga?

În stradă, unii se bucură, alții strivesc lacrimi in pumni. Merită? Până la urmă, totul se reduce la un transfer sau la o infuzie de speranță și încredere. Merită Traian Băsescu o nouă infuzie de încredere? Merită Crin Antonescu sau altul un transfer de speranță?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!