O calamitate cât seceta

Nu ar putea domnii Băsescu, Antonescu și Ponta să intre, măcar o săptămână, în silenzio stampa? N-ar putea să se retragă undeva, să aștepte și să se conformeze, în tăcere, deciziei Curții Constituționale, în loc să asasineze nația cu breaking news-uri, cu discursuri la discursuri, replici la replici, riposte la riposte și dezgust la dezgust? Puțină relaxare și meditație le-ar face bine, fiindcă dau senzația că nu mai gândesc limpede.

De la începutul săptămânii, se somează reciproc să înceteze războiul politic, dar niciunul nu depune armele. Au tăiat pe-n două România electorală și, cocoțați pe umerii alegătorilor, urlă unul la celălalt, vorbele pe care le emit abia reușind să se constituie în fraze inteligibile. Suspendatul președinte Traian Băsescu cânta, luni, aria reconcilierii și, în aceeși zi, îi amenința pe cei 256 de suspendaci, care au organizat închipuita lovitură de stat, că „trebuie să răspundă în fața instituțiilor statului”. Simțind exasperarea populației, dl Băsescu a venit marți, la câteva ore după un comunicat al investitorilor germani, care le cereau politicienilor români să se ocupe de problemele economice, cu un nou discurs din seria „Sunt un înțelept!”. Părea adresat liderilor USL, dar el era destinat, de fapt, electoratului, căruia, abil cum este, dl Băsescu i-a picurat în urechi, exact ce acesta dorea să audă: „Trei săptămâni de luptă politică sunt de ajuns. Iar 3 luni, care se vor implini curând de la instalarea Guvernului Ponta, sunt prea mult. Cred că cele 3 săptămâni și cele 3 luni care vor deveni prea mult trebuie să genereze o schimbare imediată de atitudine a tuturor politicienilor, inclusiv a mea. Îi chem pe politicieni la încetarea oricărei dispute pentru că țara se prăbușește sub această dispută”. Câteva ore mai târziu, la Palatul Cotroceni, dl Crin Antonescu vorbea despre sentimentele sale de „dezgust” față de suspendat, explicând, iarăși, cum a fost acesta demis de 8 milioane de români „vii”, de parcă absenteiștii ar fi fost morți. De la un om care face de 20 de ani politică, te-ai aștepta ca propriile-i resentimente să nu-i întunece într-atât rațiunea, încât să încremenească într-o retorică a urii, decuplată de la semnalele adversarului și de la pulsul populației. Dl Antonescu pare însă să fi făcut din războiul său cu Traian Băsescu o obsesie, pe care o îmbracă, demagogic, în „lupta împotriva abuzului”, dusă în numele celor opt milioane de votanți, a căror ostilitate față de suspendat o confundă cu dragostea pentru sine. În aceeași zi, a vorbit, din nou, Victor Ponta, care, anticipând presiuni, precum suspendatul fraudele, cerea politicienilor și partidelor să lase Curtea Constituțională în pace. Premierul plagiator își exprimase „disprețul” față de „rușinea României”, „demisul politic” Traian Băsescu, într-un interviu plin de obidă, dar, prin comparație cu Crin Antonescu, nu mă aștept ca, în afară de ranchiună și pofte, dl Ponta să posede și altceva.

Dacă cei trei ar fi vecini de uliță și ar sta în poartă, înjurându-se toată ziua, ar fi pasibili de amendă privind tulburarea ordinii și liniștii publice, dar satul n-ar sta pe loc. Țara însă paralizează când conducătorii ei nu fac altceva, de o lună, decât să urle unii la alții. Nimic autohton nu mai crește, sunt o calamitate cât seceta.