Antonescu, alias „Ține-mă că-l omor”

Pe stilul „ține-mă că-l omor”, Crin Antonescu a ieșit, marți, la tv și a anunțat sentențios: „Traian Băsescu și acești oameni de mine nu scapă, decât dacă mă omoară, ceea ce nu e cazul, sper”. Sigur, dincolo de traducerea din engleză a frazei, conținutul e limpede – am venit să vă spun că, oricât de penibil ar părea și oricât de în pofida legii ar fi, eu n-am de gând să plec de la Cotroceni decât mort.

E clar că disperarea atinge, uneori, cote de un comic savuros, lăsând la o parte îngrijorarea față de un politician matur, vremelnic interimar, dar cu ambiții de permanență, ajuns să evoce o atare bazaconie infantilă.

Crin Antonescu și-a pierdut echilibrul politic, iar teama îl face să renunțe la diplomație. Îl acuză pe Băsescu, malițios și absurd, de practici criminale. Acuză pe față un presupus noncombat al PSD – înțepându-l pe Ponta că s-a lăsat intimidat și amenințat, în războiul pe care USL îl duce cu președintele suspendat.

EXTERNE Delegația Moscovei a făcut 9 ore cu avionul până la Geneva, în loc de 3. Ce rută au urmat rușii pentru a merge la negocierile de pace

19:47

FLASH NEWS Soluțiile AUR la recesiunea economică din România: scăderea TVA și micșorarea impozitelor pe dividende

19:42

Președintele interimar se simte abandonat și, în esență, simte corect. Până luni, Crin Antonescu a fost profitorul actualei conjuncturi politice, fiind împins spre Cotroceni de forța guvernului Ponta, care, de cele mai multe ori, pentru a-l întrona pe interimar, a trecut Constituția prin foc și pară. Aproape nimeni, în tot acest timp, nu l-a acuzat direct pe Crin. Mai mult, Antonescu și-a sporit încrederea în masa electoratului. În schimb, Ponta a scăzut în sondaje; a fost calul de bătaie al Comisiei Europene și al tuturor celorlalte instituții UE; guvernul său a fost acuzat că trei sferturi din timp îl alocă războiului cu Traian Băsescu, iar restul se odihnește; că s-au împlinit trei luni de guvernare, timp în care leul moare cu zile, investitorii fug cu capul gol, inflația a acoperit recuperarea, iar țara se duce de râpă. Ponta și-a asumat eșecul, ducându-l pe Crin în cârcă, iar acesta nu a făcut altceva decât să genereze haos la toate nivelurile pentru a-și păstra fotoliul de interimar. Și asta, în condițiile în care, dacă s-ar fi concentrat pe actul guvernării și nu asupra suspendării forțate a președintelui, premierul ar fi avut o cu totul altă imagine la final de trimestru.

Ce a făcut Antonescu drept răspuns?! L-a acuzat pe Rus că nu a organizat cum se cuvine referendumul. Că nu a împuținat oamenii de pe liste. Că s-a comportat dubios.

Iar Rus i-a răspuns în sensul în care gândește, la această oră, o parte importantă din PSD, sătulă de aroganța lui Antonescu.

Gestul lui Rus nu a fost unul de onoare, ci unul de frondă față de exagerările liberalo-peciste, iar el este unul care riscă să se generalizeze în Kiseleff, odată cu lipsa de măsură tot mai afișată a președintelui interimar, care deja se crede matca pentru care întreg stupul USL trebuie să se smintească, muncind și asumându-și eșecul.

Odată cu plecarea lui Rus, Ponta a înțeles că, dincolo de imaginea de premier tot mai șifonată, este esențial pentru viitorul său politic să-și prezerve cel puțin încrederea pe care partidul o mai are în el.

În consecință, consider că apelul lui Crin este îndreptat spre urechile PSD, cel puțin în aceeași măsură în care este adresat urechilor lui Traian Băsescu.