Prima pagină » Puterea Gândului » Un nou echilibru al răului – Masăverde revine, Fanfaronul rămâne

Un nou echilibru al răului – Masăverde revine, Fanfaronul rămâne

Un nou echilibru al răului - Masăverde revine, Fanfaronul rămâne
Hotărârea CCR de invalidare a referendumului este corectă în litera legii și, oricum, trebuie respectată.

 Hotărârea CCR de invalidare a referendumului  este corectă în litera legii și, oricum, trebuie respectată.

Abordarea care ar fi putut aduce în discuție validarea referendumului ținea de spiritul legii, încălcat, după părerea mea, prin combinația cvorum-boicot, la presiunile Occidentului, nu de refacerea după referendum a listelor electorale cu care acesta s-a desfășurat.

Cu atât mai iresponsabilă și nocivă apare comportarea zisei Curți, amânarea cu 40 de zile, apoi cu 30,  a unei decizii care putea fi luată, așa cum a fost luată azi,  imediat după referendum, pentru ca în final, Moș Crăciunii vișinii de mall să dăruiască românilor  20 de zile de bâlci  murdar și steril. Hotărând soarta României prin acte contradictorii culminând cu o erată, CCR a instituit democrația eratică – rătăcită, alăturea cu drumul.

Nu pot decât să sper că Parlamentul nu va acționa și el eratic, încercând să-l blocheze pe T. Băsescu printr-o nouă suspendare, varianta Șova, sau ștergerea condiției de cvorum, varianta Ghișe. Băsescu trebuie să se întoarcă la Cotroceni – măcar formal, este necesară stabilizarea situației politice.

Ceea ce nu înseamnă că uriașa frustrare resimțită de cei 7,4 milioane de români care au votat plecarea lui Băsescu se va micșora. Dimpotrivă: acești oameni se consideră furați, înșelați, batjocoriți, pentru că ei știu ce au votat, știu acum câți sunt, și văd că votul lor a fost transformat, cum spuneam când m-am alăturat lor, în hârtie igienică.

La Cotroceni se întoarce un ins care, pe lângă toate câte i se știau, s-a dovedit cu această ocazie și un laș, lipsit de cuvânt și onoare,  care și-a ridicat minciunile obișnuite la rang de șarlatanie națională. De acum înainte, mi se pare corect să nu îl mai numesc, în comentarii, altfel decât, potrivit declarațiilor sale,  președintele Masăverde.

Băsescu-Masăverde  se întoarce,  Antonescu-Fanfaronul  pleacă, dar rămâne.  Așa cum Băsescu declara viril că ar fi un laș dacă ar accepta să câștige la masa verde, Antonescu țipa că iese din politică dacă Băsescu nu e demis.  Parafrazându-l pe Masăverde, ce blestem apasă pe poporul român de e silit să aleagă nu între doi comuniști, dar între doi mincinoși?

Între doi oameni lipsiți de cuvânt și onoare?

Un laș și un pompous ass? (își poate traduce singur vorba asta englezească).

„Coabitarea” care ar urma e o glumă sinistră. USL va încerca să exploateze la maximum sentimentul popular masiv anti-Băsescu,  pe lângă măsurile populiste, aducătoare de voturi în alegerile din noiembrie, ale guvernului.

Iar dacă în vreme ce președintele Masăverde se afla în „garaj” s-a putut ordona procurorilor să ancheteze săteni, simpli cetățeni, în legătură cu votul lor, nu e greu de imaginat ce ar putea urma în materie de dosare penale cu Masăverde la Cotroceni și autorii „loviturii de stat” la guvernare.

„Nu vreau să fac pușcărie!”. Exprimarea celei care a decis soarta României pe 21 august 2012, Aspazia Cojocaru, judecătoare inamovibilă, cu imunitate maximă în exercitarea votului în CCR, vorbește limpede despre teroarea securismului reînviat în România.

Ne îndreptăm spre un nou echilibru al răului. Un echilibru al forțelor murdare, care poate rupe românul în două.

Recomandarea video

Mediafax
Sesizare: Miros de gaze într-o școală din Capitală unde sunt amenajate secții de votare
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Prahova: În unele localități apa nu a ajuns încă. În altele au fost înregistrate avarii
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat cu plantele atunci când Pământul s-a încălzit în urmă cu 56 de milioane de ani?