VIDEO | A fi sau a nu fi drum expres de la Pitești la Craiova în 2024. Autostrada Ford, în “pană”, pe primii 18 kilometri de la Craiova spre Pitești

Publicat: 20 04. 2023, 15:23
Actualizat: 20 04. 2023, 15:42

This browser does not support the video element.

Deși anul viitor ar fi trebuit să se poată circula pe toti cei 121 km ai DEx 12 Craiova-Pitești, primul lot, de la Craiova la Robănești, aproape 18 km, își caută constructor, în condițiile în care mai mult de jumătate din lucrări au fost deja efectuate. Lotul, ce a fost scos la licitație, ar fi trebuit să fie gata de mai bine de un an, însă antreprenorul italian nu a avut resurse financiare pentru a continua lucrările.

Întârzierile antreprenorului care câștigase licitația pentru lotul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești și care ar fi trebuit să încheie lucrările până la sfârșitul anului 2021 au dus la rezilierea contractului în 2022. Și nu doar pentru această lucrare, ci și pe alte două.

“Unii dintre ei (n.r. antreprenori) nu reușesc și n-au reușit să înțeleagă că odată ce semnezi un contract de execuție trebuie să-ți asumi și trebuie să faci tot ce ține de tine pentru a-ți duce la bun sfârșit lucrările respective. Nu vreau să creadă vreun antreprenor că nu vom lua cele mai drastice măsuri atunci când vedem că nu există o altă posiobilitate de a continua un contract. Am avut tpată buna înțelegere față de acest antreprenor care, din păcate, ne-a dovedit că nu poate, și am reziliat contractual atât pe lotul 1 Craiova-Pitești, pe varianta ocolitoare Timișoara Sud și pe modernizarea DNCB cu pasajul denivelat de la Cernica dintre DN 2 și A2”, a declarat Cristian Pistol, director general CNAIR, la Gândul Exclusiv.

Totodată, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a explicat că rezilierea este un proces amplu, care necesotă o evaluare a lucărilor efectuate și a celor rămase de executat.

“Toate acest lucruri s-au făcut și în momentul de față sunt relansate procedurile de achiziție publică drept pentru care vom avea depunerile de ofertă pentru Craiova – Pitești (n.r. Lot 1) la începutul lunii mai”, a adăugat Pistol.

În aceste condiții, în cel mult un an și jumătate vom circula pe Drumul Expres de la Pitești până după Balș și, cel mai probil pe așa numita Autostradă Ford în totalitate începând cu 2025.

“Pielești -Slatina (n.r. lotul 2) s-a dat în circulație (din aprilie, apoi încă un tronson din iulie 2022), asigurăm practic varianta ocolitoare pentru Slatina și Balș unde aglomerarea era fabuloasă. În momentul de față se circulă în condiții mai mult decât civilizate, ceeea ce se va întâmpla și pe tronsonul 2, Slatina – Colonești, anul acesta, tot devansînd termenul contractual, vom pouta da în ciculație și acest tronson de drum expres. Ultimul tronson, legătura cu Piteștiul, anul viitor va fi și acesta finalizat”, a mai spus Cristian Pistol.

Chiar dacă șansele sunt minime, există speranțe ca și bucata lipsă să să fie gata anul viitor, cu o condiție – antreprenorul care va câștiga licitația să facă o mobilizare exemplară și să termine în timp record lucrările.

“Pentru primul tronson vom vedea în momentul în care vom semna contractul de execuție, în momentul acesta suntem undeva puțin peste 50% drept pentru care foarte multe lucrări nu mai sunt de executat. Sper să fie un constructor serios care va câștiga acest contract și să se mobilizeze suficient de bine astfel încât să finalizeze și el în 2024-2025 în funcție și de când vom semna contractual de execuție” , a completat Pistol.

Drumul Expres (DEx 12) Craiova – Pitești sau Autostrada Ford are o lungime totală de 121 km.

Interviul integral aici: