Cel mai mare magazin Lidl din lume a stârnit un interes uriaș în Franța. Joi dimineață, 29 ianuarie 2026, încă de la ora 8:00, zeci de clienți s-au adunat în fața noii unități din orașul Muret, din apropierea Toulouse. Așa cum era de așteptat, inaugurarea a atras un val de curioși, dornici să descopere noul concept al celebrului lanț de retail.
Noul Lidl din Muret impresionează prin dimensiuni și design. Magazinul are o suprafață de vânzare de 1.840 de metri pătrați, dispusă pe trei niveluri, ceea ce îl transformă, la acest moment, în cel mai mare Lidl din lume. Anunțul a fost făcut chiar în seara inaugurării de către directorul unității, Patrice Casanave, care a subliniat că acest proiect marchează o etapă importantă în evoluția brandului, preia Playtech.
Construcția acestui magazin Lidl face parte dintr-un amplu program de modernizare demarat de companie în urmă cu aproximativ zece ani. Strategia vizează transformarea magazinelor de proximitate în spații mai prietenoase, mai moderne și mai sustenabile, capabile să atragă un public tot mai numeros. Nu întâmplător, vechiul magazin Lidl din Muret, demolat în primăvara anului trecut pentru a face loc noii clădiri, era deja unul dintre cele mai frecventate din zona Toulouse.
Un magazin mai prietenos cu mediul clienții

Printre noutățile absolute se numără scările rulante care duc către etajul destinat cumpărăturilor, dar și un rooftop special amenajat pentru pauzele angajaților. În total, aici lucrează 40 de persoane, dintre care 20 au fost recrutate recent.
În ceea ce privește accesul auto, la parter există o parcare acoperită, cu 61 de locuri, iar la exterior alte 70 de locuri, plus patru stații de încărcare pentru mașini electrice. O parte din parcare este realizată cu pavele drenante, care permit infiltrarea apei de ploaie direct în sol.