A murit campionul britanic Liam Byrne, după ce a decolat de la 2.400 metri. Era unul dintre cei mai experimentați zburători de wingsuit
A murit campionul britanic Liam Byrne (24 de ani), după ce a decolat de la 2.400 metri. Tânărul era unul dintre cei mai experimentați zburători de wingsuit, un sport în care este folosit un costum cu aripi care are o membrană între corp și membre. Datele indică faptul că incidentul tragic a avut loc pe 21 iunie 2025, în Alpii Elvețieni.
Liam Byrne, campionul britanic la zborurile de wingsuit, cunoscut și drept „băiatul care poate zbura”, a murit la vârsta de 24 de ani. Tragicul incident a avut loc în Alpii Elvețieni, în cursul zilei de sâmbătă, 21 iunie 2025. Familia, îngenuncheată de durere, a transmis un mesaj cu totul emoționant, la scurt timp după decesul său.
Tânărul în vârstă de 24 de ani decolase de la o altitudine de 2.400 de metri și a decedat pe muntele Gitschen. Originar din Stonehaven, Aberdeenshire, campionul britanic apăruse recent într-un documentar BBC – „Băiatul care poate zbura”. De-a lungul carierei sale de sportiv, a efectuat mii de salturi. În cadrul documentarului, tânărul povestea despre pasiunea sa de a zbura. Dorința a venit încă din copilărie, de la vârsta de 13 ani.
A murit campionul britanic Liam Byrne, zburător experimentat de wingsuit
Familia sportivului a transmis un mesaj emoționant, arată BBC.
„Am dori să ne amintim de Liam nu doar pentru modul în care a părăsit această lume, ci și pentru modul în care a trăit în ea. Liam a fost neînfricat, nu neapărat pentru că nu îi era frică, ci pentru că a refuzat să lase frica să îl țină pe loc. A alergat după viață într-un mod la care majoritatea dintre noi doar visăm și s-a înălțat.
Parașutismul și săriturile de la bază au fost mai mult decât senzații tari pentru Liam – au fost libertate. Era locul în care se simțea cel mai viu.
Liam a fost mai mult decât un aventurier. A fost fiu, frate, nepot, văr și prieten. A fost o sursă de râs și putere. Ne-a inspirat pe toți și ne-a făcut viața mai bună cu spiritul său îndrăzneț și inima sa bună. Ne va lipsi energia sălbatică și râsul contagios al lui Liam. Deși acum a zburat dincolo de raza noastră de acțiune, el va fi întotdeauna cu noi”, a transmis familia.
Vezi și:
Doliu în Radiofuziune. Dragoș Șeuleanu, fostul director al Radioului Public, a MURIT
O îndrăgită vedeta a show-urilor culinare a MURIT. Chef-ul avea 55 de ani
Sursă foto: Shutterstock (caracter ilustrativ)