Accesul persoanelor cu dublă cetățenie interzis în Marea Britanie. În ce condiții se mai poate intra în Regatul Unit, după 25 februarie
Cetățenii britanici cu dublă cetățenie au fost avertizați că li se poate refuza îmbarcarea pe un zbor, feribot sau tren către Marea Britanie după data de 25 februarie, cu excepția cazului în care dețin un pașaport britanic valabil.
Avertismentul Ministerului de Interne cu privire la cei cu dublă cetățenie vine pe fondul numeroaselor plângeri din partea britanicilor care locuiesc sau călătoresc în străinătate și care s-au trezit brusc în pericol de a nu li se permite intrarea în Regatul Unit, potrivit The Guardian, preluat de Mediafax.
Ce prevedere a fost introdusă
Problema a apărut din cauza unei modificări a controalelor la frontieră pe 25 februarie, când toți cei care călătoresc în Regatul Unit vor avea nevoie de permisiune de călătorie, cu excepția cazului în care sunt cetățeni britanici sau irlandezi sau sunt scutiți de această obligație.
Vizitatorii pentru sejururi scurte trebuie să solicite o autorizație electronică de călătorie, care costă 16 lire sterline.
Pentru prima dată, persoanele cu dublă cetățenie vor fi obligate să își prezinte pașaportul britanic pentru a călători în Regatul Unit sau să plătească ceea ce mulți consideră a fi un preț punitiv de 589 de lire sterline pentru un „certificat de drept”, care să fie atașat la pașaportul lor de a doua cetățenie.
Fără aceste documente, nimeni nu se poate urca într-un avion, tren ori feribot cu destinația Marea Britanie.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat: „Începând cu 25 februarie 2026, toți cetățenii britanici cu dublă cetățenie vor trebui să prezinte fie un pașaport britanic valabil, fie un certificat de drept de călătorie pentru a evita întârzierile la frontieră”.
Potrivit sursei citate, măsura face parte dintr-un program de digitalizare menit să permită „o experiență de călătorie fără probleme”, oferind totodată guvernului „o putere mai mare de a-i împiedica pe cei care reprezintă o amenințare să pună piciorul în țară și ne oferă o imagine mai completă a imigrației”.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Scenariu de război: Riposta NATO ar putea fi lentă în cazul unui atac al Rusiei asupra Lituaniei