Accident mortal pe șantierul Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani. Un muncitor a căzut de pe podul aflat în construcție la Filipești

Publicat: 01 09. 2026, 20:02

Un muncitor care lucra pe șantierul Autostrăzii A7 Bacău-Pașcani a murit marți, 1 septembrie, după ce a căzut de pe podul aflat în construcție la Filipești, peste drumul european E85.

Potrivit bacău.net, oamenii legii au fost sesizați cu privire la un incident produs în Filipești, unde un bărbat ar fi căzut de pe un pod aflat în construcție.

 Loading ...

La fața locului au ajuns echipaje de poliție și ambulanță.

Bărbatul în vârstă de 51 de ani, din comuna Măgura, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce efectua lucrări la un pod din localitate, s-ar fi dezechilibrat, căzând de la o înălțime de aproximativ 10 metri.

Din păcate, bărbatul a decedat.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Sursa foto: Facebook/Radio Easy Bacău