Oamenii de știință au rezolvat un mister vechi de 150 de ani: pasărea uriașă despre care se credea că a dispărut după ultima eră glaciară trăiește și astăzi în Europa

Timp de peste 150 de ani, oamenii de știință au crezut că oasele unor cocori de dimensiuni impresionante, descoperite în peșteri din Europa, aparțineau unei specii de păsări uriașe care a dispărut după ultima eră glaciară. Acum, analiza ADN-ului antic a răsturnat această identificare, dezvăluind că pasărea considerată dispărută era, de fapt, o variantă de dimensiuni mai mari a unei specii care trăiește și astăzi în Europa.

Cercetătorii de la Universitatea Bournemouth (BU) au descoperit că fosilele atribuite speciei Grus primigenia aparțineau cocorului comun. Descoperirile lor ridică, de asemenea, întrebări cu privire la posibilitatea ca alte păsări preistorice, clasificate drept specii dispărute, să fi fost, de fapt, doar forme de dimensiuni mai mari ale unor păsări care supraviețuiesc și în prezent, scrie Sci Tech Daily.

ADN-ul antic rezolvă un mister vechi de 150 de ani

Misterul a început în secolul al XIX-lea, când biologul francez Alphonse Milne-Edwards a examinat oase neobișnuit de mari de cocor, descoperite în peșteri din sudul Franței. Considerând că acestea aparțineau unei specii distincte, el a numit pasărea Grus primigenia. Rămășițele datau de la sfârșitul ultimei ere glaciare și au fost considerate mult timp dovezi ale existenței unei specii dispărute de cocor uriaș.

Pentru a investiga identitatea păsării, o echipă condusă de dr. John Stewart, profesor de paleoecologie evolutivă la BU, a analizat ADN-ul antic din 18 oase de cocor descoperite în Anglia, Țara Galilor, Franța, Germania și Insulele Baleare. În colaborare cu Centrul de Paleogenetică din Stockholm, Suedia, cercetătorii au folosit dovezile genetice pentru a determina cărei specii îi aparțineau oasele.

„Studiile anterioare au folosit doar dimensiunea și forma oaselor pentru a încerca să înțeleagă mai bine aceste păsări de talie mare. Utilizarea analizei ADN ne-a oferit o imagine mai precisă asupra a ceea ce reprezintă acestea”, a explicat Stewart.

De ce au confundat oamenii de știință cocorii cu o specie dispărută

Descoperirile genetice indică faptul că fosilele de dimensiuni neobișnuit de mari aparțineau unor cocori comuni, nu unei specii distincte și dispărute. Stewart consideră că diferențele de dimensiune corporală dintre masculii și femelele de cocor ar fi putut contribui la identificarea greșită inițială.

„Am bănuit că acești cocori de dimensiuni mari nu erau dispăruți și că reprezentau, de fapt, exemplare mai mari ale cocorului comun european modern. Credem că identificarea greșită a fost cauzată de faptul că masculii cocorilor sunt mai mari, iar femelele mai mici. Considerăm că acest lucru a contribuit la speculațiile anterioare potrivit cărora ar fi existat două specii diferite: cocorul comun, pe care îl vedem și astăzi, și specia mai mare, considerată dispărută”, a declarat Stewart.

Ce a determinat micșorarea cocorilor din trecut

Deși dovezile ADN clarifică identitatea păsărilor, ele lasă fără răspuns o altă întrebare: de ce unii cocori comuni preistorici erau considerabil mai mari decât cei care trăiesc astăzi?

„Provocarea de acum înainte este să investigăm motivul pentru care dimensiunea cocorilor a scăzut. Bănuim că drenarea zonelor umede și schimbările provocate de activitățile umane în utilizarea terenurilor ar putea fi explicațiile, însă sunt necesare cercetări suplimentare pentru a clarifica acest aspect”, a spus Stewart.

Cercetătorii intenționează să investigheze dacă modificările habitatelor din zonele umede și schimbările în utilizarea terenurilor de către oameni au contribuit la reducerea dimensiunii corporale a cocorilor. Acestea rămân explicații posibile, nu cauze demonstrate.

Ar putea exista și alte păsări considerate dispărute

Descoperirile sugerează că unele specii de păsări preistorice, identificate în principal pe baza măsurătorilor fosilelor, ar putea necesita o reevaluare. Diferențele în dimensiunea oaselor nu indică neapărat existența unor specii distincte, iar ADN-ul antic ar putea ajuta la stabilirea faptului că alte păsări considerate dispărute au fost, de fapt, populații de dimensiuni mai mari sau mai mici ale unor specii care încă există.

„Deși este adevărat că multe specii de păsări sunt vulnerabile astăzi la acțiunile oamenilor, este posibil să fi supraestimat numărul disparițiilor care au avut loc în trecut”, a declarat Stewart.

„Unele dintre acestea ar putea reprezenta, în schimb, modificări de dimensiune ale unor specii care încă trăiesc”, a concluzionat acesta.

Sursă foto: Profimedia