Adrian Năstase, mărturisiri în emisiunea lui Denise Rifai! Cum l-a caracterizat fostul premier pe Traian Băsescu

Publicat: 06 01. 2021, 06:31
Adrian Năstase, mărturisiri în emisiunea lui Denise Rifai! Cum l-a caracterizat fostul premier pe Traian Băsescu / Foto: Captură Kanal D

Adrian Năstase a fost invitat, marți seară, în emisiunea „40 de întrebări incomode cu Denise Rifai”, de la Kanal D.

Fostul premier a răspuns întrebărilor moderatoarei Denise Rifai.

Cine a fost cel mai bun premier al României?

Adrian Năstase. Știți că sunt arogant. Dar nu am fost numai eu care a spus acest lucru. Nu mă deranjează că sunt arogant. Știu care este valoarea mea. Știu ce pot să fac”, a spus Năstase.

Aţi vândut România pe bucăţi?

„Sidex-ul era o vacă de muls. Erau şi la intrare şi la ieşire căpuşe în fabrică. Era o perioadă în care toate ţările ex-sovietice vindeau combinate siderurgice. Atunci, ideea asta era cea mai bună. Statul trebuia să plătească 1 milion de dolari pe zi pentru salarii. Cu Petrom-ul la fel. Problema nu a fost neapărat contractul, ci clauzele post-privatizare, care nu au fost respectate. Au încercat de curând să vândă acţiuni de la Sidex şi au luat un preţ mai mic decât cel cu care am vândut noi în 2003, 2004. Sigur că se putea mai bine.”, a declarat fostul premier.

L-a scăpat statul român pe ucigaşul lui Teo Petre?

„Evident, dar l-au scăpat americanii lui. Este clar ce s-a întâmplat. Era clar că el trebuia judecat în România. I-am scris atunci preşedintelui american şi am cerut extrădarea lui, asta nu mi-a făcut bine atunci la alegeri. Ceea ce a făcut Băsescu după aceea a fost inadmisibil. Eu cred că mi-am făcut datoria asupra familiei lui Teo Petre. Băsescu a fost cel care nu a vrut să insiste, chestia asta ţinea de demnitate.”, a explicat acesta.

Este Traian Băsescu un politician mai bun decât dumneavoastră?

„Ce înseamnă mai bun? Mai „şmecher”? Probabil. Eu credeam că românii sunt capabili să decidă în funcţie de guvernare. Eu am crezut că lucrurile astea vor conta. Restul, cu lacrimile şi Stolo care era pe moarte. Poate că şi lucrurile astea sunt importante. Dar doar dacă vor telenovele. Pentru mine a fost într-adevăr şocant. Eu eram fost membru de partid, dar el fusese el însuşi în nomenclatură. Cristian Tudor Popescu mi-a pus o întrebare care mi-a creat dificultate (întrebarea cu vânătoarea n.r). Au fost câteva lucruri pe care eu nu le-am înţeles cum trebuie. Am crezut că oamenii ascultă mai degrabă argumente serioase.”, a mai afirmat fostul prim ministru.