Alertă, anvelope de iarnă în București! Amenzi speciale pentru șoferii care nu-și echipează mașinile pentru viscolul de azi și mâine
Din cauza ninsorilor și viscolului anunțate între 17 și 18 februarie, polițiștii rutieri vor acționa în tot Bucureștiul pentru a fluidiza traficul și a preveni accidentele. Șoferii care nu își echipează corespunzător mașinile pentru iarnă riscă amenzi între 1.822 și 4.050 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare, preia A3CNN.
Având în vedere avertizarea meteorologică de cod portocaliu pentru Municipiul București, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, în perioada 17.02.2026, ora 20:00 – 18.02.2026 ora 12:00, în scopul deplasării în condiții de siguranță, polițiștii rutieri, împreună cu autoritățile locale, se deplasează în toate zonele municipiului București, iar acolo unde vor fi constatate condiții dificile de deplasare, se va interveni pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație.
Totodată, polițiștii Brigăzii Rutiere vor sprijini conducătorii auto pentru o deplasare în siguranță, intervenind pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea blocajelor. Toate activitățile sunt desfășurate în colaborare cu instituțiile abilitate, acțiunile fiind coordonate și adaptate permanent situației din teren.
Brigada Rutieră recomandă conducătorilor auto:
- să evite deplasările pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă drumul este absolut necesar, să se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă și să-și pregătească autovehiculul pentru călătorie;
- să sporească antenția și concentrarea la volan;
- să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere;
- să mențină o distanță de siguranță suficientă pentru a putea frâna în mod corespunzător;să oprească ori să staționeze doar în locurile special amenajate;să evite manevrele riscante (frânarea bruscă, schimbarea bruscă a direcției de mers și depășirile repetate) întrucât riscul de derapaj crește pe un carosabil alunecos;
- să asigure o bună vizibilitate prin curățarea parbrizului, oglinzilor, a geamurilor laterale și a lunetei;
- să verifice dacă funcționează în parametrii optimi sistemul de iluminare și semnalizare, instalația de climatizare și stergătoarele;
- să respecte semnalele și indicațiile poliţiştilor rutieri aflați în trafic pentru siguranța circulației rutiere;
- să poarte centura de siguranță, atât pentru protecția proprie, cât și a pasagerilor transportați.
Pietonilor le recomandăm să se deplaseze doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile marcate și semnalizate corespunzător, la culoarea verde a semaforului electric, numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către conducătorii auto.
Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
În cazul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone sau cele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, există obligația echipării cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune ori montării pe aceste roți a lanțurilor/echipamentelor antiderapante certificate.
Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amendă cuprinsă între 9 și 20 de puncte amendă (1822,5-4050 lei).
În afară de sancționarea cu amendă, se reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Recomandarea autorului: Cod portocaliu de viscol și ninsori abundente în Capitală și 12 județe. Cât de mare va fi stratul de zăpadă. Prognoza de ultimă oră a meteorologilor ANM, în exclusivitate pentru Gândul