Alexandr Lukașenko: Credeți că vom sta pe margine? Trimiterea unor trupe internaționale de menținere a păcii în Ucraina ar putea declanșa „Al Treilea Război Mondial”

Publicat: 25 03. 2022, 12:25
Actualizat: 25 03. 2022, 12:27
Sursă Foto: Shutterstock

Președintele belarus Alexandr Lukașenko, un aliat al Rusiei, a criticat oferta Poloniei de a trimite o misiune de menținere a păcii în Ucraina, spunând că, dacă acest lucru se va întâmpla, conflictul va escalada și asta „va însemna al treilea război mondial”.

Pe fondul escaladării războiului dintre Rusia și Ucraina, liderul autoritar al Belarusului a avertizat că desfășurarea unei forțe occidentale de menținere a păcii în Ucraina ar putea declanșa un război mondial.

Președintele belarus, care este un aliat major al Rusiei, a criticat propunerea poloneză de a trimite forțe occidentale în țara aflată în plin război și a spus că situația este „foarte tensionată”.

„Situația este foarte gravă și foarte tensionată. Realizați că acest lucru înseamnă un Al Treilea Război Mondial? Sau ce? Credeți că vom sta pe margine? Ei ne vor călca pur și simplu în picioare, nu vom avea timp nici măcar să scoatem un sunet”, a spus Aleksandr Lukașenko, conform AP.

Comentariile președintelui vin după ce oficiali din Statele Unite și NATO au susținut că Belarus s-ar putea alătura în curând forțelor Kremlinului în război.

În plus, comentariul lui Lukașenko vine după declarația președintelui rus Vladimir Putin, făcută la începutul invaziei Ucrainei, când a avertizat cu privire la „consecințe pe care nu le-ați văzut niciodată în istoria voastră” asupra lumii. El a spus că orice interferență străină în acțiunea militară a Moscovei ar declanșa un răspuns puternic din partea Rusiei.

Mai multe state au emis sancțiuni atât împotriva Rusiei, cât și împotriva aliatului său Belarus, în încercarea de a opri ofensa lor asupra Ucrainei.

30 de zile de război în Ucraina

Vineri se împlinesc 30 de zile de lupte sângeroase în Ucraina, țară care ține piept invaziei trupelor ruse.

Rusia este dispusă să continue războiul împotriva Ucrainei, fiind pregătită să susțină agresiunea armată până pe 9 mai, termenul pe care Moscova și l-ar fi propus pentru a încheia așa-numita „operațiune specială”, relatează serviciul de presă al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Între timp, armata ucraineană câștigă teren în estul Kievului, care este puternic asediat de forțele ruse în zona de nord, relatează CNN.

Ucraina transmite Statelor Unite că are nevoie de 500 de rachete Stinger și 500 de rachete Javelin pe zi.

Președintele Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles, unde are loc summit-ul NATO și reuniunea Consiliului European, spune că în momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că Rusia ar viza altă ţintă decât Ucraina. Însă, a precizat șeful statului, este o certitudine că Flancul estic trebuie întărit. Afirmația vine în contextul în care joi NATO a decis crearea a patru noi grupuri de luptă în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia.

Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul