Rogobete spune că aproape 11 miliarde de lei sunt necesari pentru ca întregul sistem de sănătate din România să funcționeze până la finalul anului

Publicat: 26 10. 2026, 21:59

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a precizat că aproape 11 miliarde de lei sunt necesari pentru ca întregul sistem de sănătate din România să funcționeze până la finalul anului. De asemenea, acesta a mai spus, la TVR 1, că rectificarea bugetară ar urma să fie efectuată până la finalul săptămânii viitoare. El a mai dat asigurări că nu vor fi închise spitalele din țară, însă se va dezvolta rețeaua de ambulatorii.

Alexandru Rogobete spune că sistemul de sănătate are nevoie de 10,5-11 miliarde de lei pentru a funcționa până la sfârșitul anului. Ministrul Sănătății estimează că rectificarea bugetară va fi realizată până la finalul săptămânii viitoare. Jumătate din bani ar urma să acopere programele de sănătate, medicamentele, plățile către farmacii și alte servicii medicale. Restul sumei este necesar pentru plata concediilor medicale.

 Loading ...

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății. Sursă foto: Mediafax Foto.

„Sistemul de sănătate are nevoie, la rectificarea bugetară, de exemplu, tot domeniul sănătăţii, undeva la 10,5-11 miliarde de lei. Rectificarea bugetară pentru a închide anul fiscal. O parte din aceşti bani sunt pentru Ministerul Sănătăţii, programele naţionale de sănătate, zona critică din sănătate, UPU-uri, anestezie, terapie intensivă, secţiile de nou născuţi, şi lista poate continua. Iar diferenţa de 9 miliarde, să zicem, aproximativ, este pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete, luni seară, la TVR 1.

Rectificarea bugetară este programată pentru finalul săptămânii viitoare

Alexandru Rogobete a criticat reducerea fondurilor pentru sănătate în favoarea unor investiții care, în opinia sa, pot fi amânate, precum celor în cazul stadioanelor din Oradea și Brașov. Ministrul Sănătății a precizat că rectificarea bugetară este programată pentru finalul săptămânii viitoare.

„Pentru rectificarea bugetară încă se fac discuţii. În cel mai scurt timp posibil, probabil că săptămâna viitoare, pe finalul săptămânii viitoare este programată rectificarea bugetară. Atunci când tai de la sănătate cu barda, sigur, poţi să faci asta doar că nu înţelegi sistemul, dar s-a întâmplat asta şi dai câteva miliarde pentru investiţii care pot aştepta, de exemplu, nişte stadioane pe la Oradea, pe la Braşov. Doar dau un exemplu, nu vreau să atac pe nimeni. Asta înseamnă o lipsă de viziune şi o lipsă de echilibru de fapt. Despre asta vorbeam”, a spus Alexandru Rogobete.

Rogobete a dat asigurări că nu vor fi închise spitalele din țară

De asemenea, Alexandru Rogobete a dat asigurări că spitalele din România nu se vor închide. Ministrul Sănătății vrea să extindă rețeaua de ambulatorii, în condițiile în care 80% dintre pacienți ajung la spital pentru analize, consultații sau ajustarea tratamentului, fără a avea nevoie de internare.

„Sub nicio formă nu se închid spitale. Asta vreau să o spun din start, ferm, apăsat. Nu se vor închide spitale. Politica publică pe care am avut-o la Ministerul Sănătăţii, inclusiv în mandatul trecut şi o voi continua, se bazează pe dezvoltarea zonei de ambulatoriu de specialitate şi spitalizare de zi. Şi am reuşit cu fonduri europene, dar şi cu fonduri din bugetul de stat, în multe locuri, să extindem capacitatea de răspuns a ambulatoriilor de specialitate”, a declarat Alexandru Rogobete la TVR 1.

Alexandru Rogobete spune că evoluția medicinei permite externarea pacienților la o zi după multe intervenții, față de 3-5 zile în trecut. În cazul bolnavilor cronici, multe vizite la spital sunt necesare doar pentru monitorizare.

„Ştiţi că 80% dintre pacienţii care se prezintă la spital pentru boli cronice, de fapt, au nevoie de ajustarea tratamentului, monitorizarea stării clinice, de investigaţii simple, analize, imagistică sau un simplu consult. Ori pentru asta nu trebuie internat pacientul două-trei zile, cum se obişnuia. Îl internăm două-trei zile pentru a-i face analizele. Nu este sustenabil”, a mai precizat Alexandru Rogobete.

Sursă video: TVR 1
Sursă foto: Mediafax Foto