Alexandru Rogobete explică de ce spitalele trimiteau pacienți în Azilele Groazei din Bihor. Fostul ministru a avut un schimb dur de replici cu un deputat USR

Publicat: 06 07. 2026, 23:09
Actualizat: 06 07. 2026, 23:11

Alexandru Rogobete a explicat, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că instituțiile statului nu trimiteau în mod conștient pacienți în Azilele Groazei din Bihor, administrate de Viorel Pașca. Potrivit acestuia, locațiile erau prezentate drept centre care funcționau sub umbrela unui ONG, iar ancheta DIICOT a arătat ulterior că activitatea se desfășura, în realitate, pe persoană fizică.

Fostul ministru al Sănătății a explicat că există o confuzie în cazul azilelor administrate de Viorel Pașca. Rogobete a spus că acestea nu erau autorizate nici ca centre, nici ca azile, potrivit legislației în vigoare.

„Este o nuanță aici pe care aș vrea să o lămurim, pentru că e mult spus azile, este mult spus centre. Pentru că în fapt, în legislația în vigoare, ele nu erau autorizate nici ca azile, nici ca centre, după cum bine cunoaștem. Și aici apare această confuzie”, a spus Rogobete la Antena 3 CNN. 

Cum explică fostul ministru al Sănătății colaborarea dintre spitale și asociația lui Viorel Pașca

Alexandru Rogobete a spus că Viorel Pașca și colaboratorii săi prezentau instituțiilor publice, în special spitalelor, existența Asociației Dumbrava – „Dumnezeu Poartă de Grijă, care administra centre de paliație și unități de îngrijire pentru persoanele vulnerabile. Fostul ministru a explicat că spitalele și alte instituții publice apelau la asociația lui Pașca deoarece aceasta era prezentată ca un ONG care administra astfel de centre.

„Pentru că el (Viorel Pașca), sau, mă rog, oamenii care colaborau cu el prezentau instituțiilor publice și, în speță, spitalelor că acolo există o asociație, Asociația Dumbrava, și-mi scapă acum cum se mai numește, care are organizată o formă de centre de paliație, de centre de îngrijiri pentru persoane vulnerabile și așa mai departe. Asta este motivul pentru care unitățile sanitare, spitalele sau, mă rog, alte instituții publice apelau la această unitate organizată, numită asociație, pentru că erau prezentate ca fiind niște centre care funcționau sub acest ONG, cum există multe altele”.

De asemenea, Rogobete a mai spus că existența unor centre similare administrate de organizații religioase a făcut ca prezentarea asociației lui Viorel Pașca drept un ONG care oferea servicii pentru persoane vulnerabile să nu ridice suspiciuni în rândul instituțiilor publice. În opinia sa, de aici a pornit și percepția că spitalele trimiteau în mod conștient pacienți în acele locații.

„Există cultele religioase, indiferent de forma lor. Majoritatea au astfel de centre de paliație sau pentru persoane vulnerabile. Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică, alte forme de organizare a cultelor religioase au astfel de centre de paliație sau pentru persoane vulnerabile. De aici vine această confuzie și argumentul ăsta că instituțiile statului trimiteau în mod conștient, da, pentru că era prezentat ca fiind un centru care funcționa sub un ONG. În realitate, toate sunt pe persoană fizică acolo.”

Rogobete: Credeți că verifică un medic din UPU?

Întrebat de moderatoarea emisiunii dacă spitalele știau că respectivele centre nu erau acreditate, Alexandru Rogobete a spus că medicii din unitățile de primiri urgențe nu verifică statutul juridic al fiecărei organizații către care este direcționat un pacient vulnerabil. Fostul ministru a subliniat că instiuțiile au fost induse în eroare, lucru descoperit de procurorii DIICOT.

„Credeți că verifică un medic din UPU care are un pacient vulnerabil și care apelează la centrele astea de persoane vulnerabile? El își arunca în față asociația, ONG-ul, prin care spunea că el se ocupă cu persoanele vulnerabile. Faptul că, de fapt, pe ONG nu este nimic și totul e pe persoană fizică, asta au descoperit procurorii de la DIICOT.”

Schimb dur de replici cu deputatul Emanuel Ungureanu

Discuția a continuat cu un schimb dur de replici între Rogobete și deputatul USR, Emanuel Ungureanu, după ce acesta din urmă a susținut că persoanele vulnerabile ajungeau în Azilele Groazei administrate de Viorel Pașca inclusiv cu sprijinul autorităților.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu / FOTO – Facebook

Alexandru Rogobete: „De unde știți, dumneavoastră, că nu a mers să caute pacienți el și cei care îl recomandau pe el? De unde aveți dumneavoastră informația?”

Emanuel Ungureanu: „De unde? De 25 de ani. Știți de unde vin pacienții? Sună inclusiv Poliția Locală. Ia cerșetori de pe stradă.”

Alexandru Rogobete a respins afirmația și a susținut că argumentele aduse de Ungureanu au o frântură de logică. De asemenea, fostul ministru l-a rugat pe deputatul USR să lase deoparte propaganda.

„Și Poliția Locală de la Constanța s-a trezit așa să ajungă direct la Bihor, la domnul Pașca. Domnule Ungureanu, nu v-ați dat seama că e o frântură de logică în ce spuneți?”, a spus Alexandru Rogobete.