ANM anunță cum va fi vremea până la finalul lunii mai. Ce temperaturi sunt așteptate

Publicat: 06 05. 2025, 12:31
Anunțul meteorologilor despre începutul iernii 2025

Temperaturile medii vor fi mai mici decât cele normale până la sfârșitul lunii mai, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marți de ANM.

Prognoza publicată de Administrația Națională de Meteorologie este pentru intervalul 5 mai – 2 iunie 2025.

Săptămâna 6 – 12 mai

Valorile termice vor fi sub mediile climatologice în regiunile vestice, nordice și nord-estice. În sudul țării, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât normalul perioadei, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de valorile obișnuite.

Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 12 – 19 mai

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi ușor peste normal în estul țării, deficitare în nord-vest, iar în restul teritoriului se vor situa în limite normale.

Săptămâna 19 – 26 mai

Valorile termice vor continua să fie ușor mai scăzute decât media multianuală, în majoritatea regiunilor. Regimul pluviometric va rămâne, în general, apropiat de normalul perioadei în întreaga țară.

Săptămâna 26 mai – 2 iunie

Pentru această perioadă, ANM estimează o ușoară încălzire, cu temperaturi medii peste cele specifice săptămânii, la nivel național. Cantitățile de precipitații vor fi, în general, apropiate de valorile normale.

CITEȘTE ȘI:

Prognoza Accuweather pentru luna iunie în București. Vreme extremă în prima lună de vară

Meteorologii EaseWeather anunță cum va fi vremea în iunie, iulie și august, în București. Pe ce dată vine CANICULA

Impactul schimbărilor climatice asupra AGRICULTURII din România