Anunțul UE după întârzierea livrărilor vaccinurilor AstraZeneca. Va compensa cu Pfizer!

Publicat: 15 03. 2021, 10:28
Anunțul UE după întârzierea livrărilor vaccinurilor AstraZeneca. Va compensa cu Pfizer! / Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ

UE va putea să își respecte angajamentele referitoare la vaccinările împotriva Covid-19 în pofida întârzierii livrărilor vaccinurilor fabricate de AstraZeneca.

Acest lucru este posibil deoarece Pfizer produce o cantitate mai mare de doze decât planificase, a anunțat comisarul UE pentru Industrie, Thierry Breton, potrivit Reuters, citat de stirileprotv.ro și News.ro.

AstraZeneca vrea să livreze 30 milioane de doze de vaccinuri către UE

AstraZeneca a anunțat că va încerca să livreze UE 30 milioane de doze de vaccinuri, până la sfârșitul lunii martie, mult mai puține față de obligațiile contractuale asumate inițial, de 90 milioane, și un angajament făcut luna trecută, de a livra 40 milioane de doze.

Breton a spus, duminică, la radioul Europe 1 din Franța, că întârzierea nu poate fi acceptată, dar că nu există planuri pentru a da în judecată compania.

Pfizer produce și livrează mai mult

Chiar dacă vor exista întârzieri cu AstraZeneca, programul de vaccinare nu va fi compromis, a declarat Beton, pentru că Pfizer produce mult mai mult decât planificase.

Liderii europeni nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor populației, privind campania de vaccinare. Astfel, Marea Britanie și SUA se situează mult mai bine la acest capitol.

Breton a mai precizat că AstraZeneca are probleme cu testarea, un nou indiciu al lipsei de logistică.

Breton l-a criticat pe directorul companiei, Pascal Soriot, care a rămas în Australia, în ciuda problemelor apărute la AstraZeneca.

Olanda suspendă utilizarea vaccinului AstraZeneca

Olanda a suspendat utilizarea vaccinului contra coronavirusului produs de Oxford-AstraZeneca din cauza preocupărilor cu privire la posibilele sale efecte secundare.

Guvernul olandez a declarat că măsura, care va dura până cel puțin pe 29 martie, este o măsură de precauție, informează BBC, citat de Mediafax. Republica Irlanda a luat mai devreme o decizie similară, pe fondul rapoartele de efecte adverse la adulți în Norvegia.