Autospecială de Poliție, lovită de o mașină într-o intersecție din Sectorul 3. Un jandarm a fost rănit

Publicat: 15 02. 2021, 23:45
Actualizat: 11 03. 2021, 17:50

O autospecială de Poliție, aflată în misiune, a fost lovită de un șofer care nu i-a acordat prioritate. Accidentul a avut loc luni seară, în jurul orei 23:00, la intersecția bulevardelor Liviu Rebreanu și Nicolae Grigorescu.

Conducătorul auto, în vârstă de 40 ani, al unui autovehicul care se deplasa pe Bd. Liviu Rebreanu către Câmpia Libertății, în momentul în care a ajuns la intersecția cu Bd. Nicolae Grigorescu, a intrat în coliziune cu o autospecială de Poliție condusă de un polițist în vârstă de 21 ani, care se deplasa pe Bd. Nicolae Grigorescu dinspre Bd. Theodor Palady către Bd. Constantin Brâncuși.

În mașina de Poliție se mai afla un jandarm, în vârstă de 40 de ani, care a fost rănit și a primit îngrijiri medicale într-o ambulanță sosită la fața locului, pentru a se stabili dacă va fi transportat la spital.

Conducătorii auto au fost testați, rezultatul testării fiind zero.

Un șofer a zburat cu mașina peste un sens giratoriu din Caransebeș și apoi s-a răsturnat pe un câmp. Bărbatul nu a vut nicio șansă

Un şofer în vârstă de 45 de ani a murit, duminică seară, într-un grav accident produs în județul Caraș-Severin. Aflat la volanul unui autoturism marca Alfa Romeo, cu numere provizorii (roșii), bărbatul a zburat cu mașina peste un sens giratoriu din Caransebeș, apoi s-a răsturnat pe un câmp, la o distanţă de peste 50 de metri.

Cercetările cauzelor producerii accidentului vor fi stabilite de către polițiști, care au deschis o anchetă în acest sens.

Mașină lovită de tren, în județul Iași. Accidentul s-a soldat cu două decese

Potrivit unei informări a Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, duminică după-amiază,  pe secția de cale ferată 608, în zona comunei Vlădeni, județul Iași, un tren de călători, care circula pe relația Dorohoi-Iași, a surprins într-un pasaj de cale ferată un autoturism în care se aflau două persoane.

Conform informaţiilor de la locul accidentului, în maşină se aflau un tânăr de 23 de ani şi o fată în vârstă de aproximativ 20 de ani.

Impactul s-a soldat cu decesul celor doi pasageri din autoturism, pentru care medicii nu au mai putut face nimic. Traficul feroviar a fost oprit în zonă, până la finalizarea cercetărilor.

O ambulanță SMURD s-a răsturnat în Brăila, din cauza unei șoferițe care nu i-a acordat prioritate. Paramedicii au fost răniți

O ambulanță SMURD s-a răsturnat, sâmbătă, în orașul Brăila, după ce a fost lovită de o mașină care nu i-a acordat prioritate.

În urma accidentului, paramedicii au fost răniți și au fost transportați la spital, de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, accidentul rutier s-a produs la intersecția străzilor Grivița și Școlilor, în momentul în care ambulanța SMURD se îndrepta spre un caz și nu avea pacient.

În mașina care a lovit ambulanța se aflau trei copii și o femeie, care nu au avut probleme medicale.