Prima pagină » Actualitate » O ambulanță SMURD s-a răsturnat în Brăila, din cauza unei șoferițe care nu i-a acordat prioritate. Paramedicii au fost răniți (FOTO-VIDEO)

O ambulanță SMURD s-a răsturnat în Brăila, din cauza unei șoferițe care nu i-a acordat prioritate. Paramedicii au fost răniți (FOTO-VIDEO)

O ambulanță SMURD s-a răsturnat, sâmbătă, în orașul Brăila, după ce a fost lovită de o mașină care nu i-a acordat prioritate. În urma accidentului, paramedicii au fost răniți și au fost transportați la spital, de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, accidentul rutier s-a produs la intersecția străzilor Grivița și Școlilor, în momentul în care ambulanța SMURD se îndrepta spre un caz și nu avea pacient.

Cei doi paramedici sunt răniți, însă starea lor nu este gravă. Au contuzii la cap, membre și au primit îngrijiri medicale. Șoferița nu a necesitat transportul la spital sau investigatii medicale la fața locului, neavând probleme din acest punct de vedere. Către persoana către care se îndrepta echipajul a fost trimisă o altă ambulanță”, a declarat, la Digi 24, purtătorul de cuvând al ISU Brăila.

În mașina care a lovit ambulanța se aflau trei copii și o femeie, care nu au avut probleme medicale.

Un șofer din Arad a blocat o ambulanţă care trebuia să preia un pacient în comă

Un șofer din Arad a obstrucționat accesul unei ambulanțe care era în misiune, luna trecută, în momentul în care Salvarea trebuia să preia un pacient care se afla în comă.

Medicii au pierdut timp prețios, pentru că targa nu putea fi scoasă din autospecială, din cauza mașinii care staționa în spatele său.

Salvamontist bruscat pe pârtie. Un turist a aruncat cu vin într-o ambulanță: „Alo, ne-a speriat copiii!

Un salvamontist a fost agresat de un turist, pe pârtia Kalinderu din Bușteni, după ce o ambulanță care a ajuns la un caz a intrat în apropierea pârtiei și ar fi „deranjat” turiștii cu copii!

Avem și noi copii mici și ne sperie copiii!”, s-au revoltat oamenii. Culmea este că autospeciala a fost chemată chiar la cazul unui copil rănit pe pârtie.

Incidentul a avut loc la mijlocul lunii trecute, la baza pârtiei Kalinderu din Bușteni, scrie observatornews.ro. Salvatorul montan a vrut să aplaneze un conflict între echipajul de pe o ambulanță și turiști, dar a fost bruscat de un individ!

Ambulanța s-a apropiat de zona în care se aflau turiștii și de aici a pornit scandalul.

Deranjat de semnalele acustice ale autospecialei, un turist a aruncat cu paharul cu vin fiert spre ambulanță. Atunci, un salvamontist de la Serviciul Public Județean Salvamont Prahova a intervenit pentru a aplana conflictul, dar a fost el însuși agresat de turiștii recalcitranți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli