Un bărbat din Galați a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-a lovit intenționat soția cu mașina pe trecerea de pietoni
Un bărbat de 42 de ani din Galați a fost reținut pentru 24 de ore, marți, după ce, cu o zi înainte, și-a lovit intenționat soția cu mașina pe o trecere de pietoni. El este cercetat pentru tentativă de omor și urmează să fie dus la Tribunalul Galați, unde un judecător va decide ce măsură preventivă se va lua în cazul său.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Județean Galați, incidentul a avut loc luni, 17 august. Între cei doi soți exista un conflict, iar bărbatul și-a văzut soția în timp ce traversa strada pe marcajul pietonal. În loc să frâneze, acesta a accelerat și a lovit-o cu partea stângă-față a mașinii.
„Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Galați, pe fondul unui conflict existent cu soția sa, o femeie de 37 de ani, ar fi observat-o pe aceasta în timp ce se angaja în traversarea străzii, pe marcajul pietonal. În aceste împrejurări, bărbatul ar fi accelerat autoturismul către femeie, acroșând-o cu partea stângă-față a autovehiculului și proiectând-o pe partea carosabilă”, a transmis IPJ Galați.
Șoferul și-a continuat drumul și a lovit o altă mașină
După ce și-a lovit soția, bărbatul și-a continuat deplasarea pe strada Oțelarilor, către strada Stadionului. La scurt timp, a acroșat un autoturism parcat în afara părții carosabile. Ulterior, șoferul s-a întors în zona trecerii de pietoni, unde se afla soția sa. Mai mulți trecători l-au oprit și imobilizat până la sosirea polițiștilor.
„Ulterior, conducătorul auto și-ar fi continuat deplasarea pe strada Oțelarilor, către strada Stadionului, unde ar fi acroșat un autoturism parcat în afara părții carosabile, după care ar fi revenit către trecerea de pietoni, în zona în care se afla soția sa, unde a fost oprit de mai mulți trecători”, a adăugat IPJ Galați.
Bărbatul consumase alcool înainte de a se urca la volan
Polițiștii au aflat că bărbatul consumase alcool înainte de a se urca la volan. La testarea cu aparatul etilotest, acesta indica o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost dus la spital pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Femeia rănită a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.