Bărbatul care și-a ucis fiul de 8 ani a fost condamnat la închisoare pe viață. „Copilul a vrut să fie omorât de mine”

Publicat: 24 05. 2021, 14:25
Actualizat: 24 05. 2021, 14:30
Clujeanul care și-a înjunghiat mortal băiatul de opt ani. Sursă foto: IPJ Cluj

Takacs Gyorgy, clujeanul de 46 de ani care şi-a înjunghiat mortal băiețelul de 8 ani, în iulie 2020, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, cu drept de eliberare după 20 de ani, de o instanţă a Tribunalului Cluj.

Copilul de 8 ani a fost găsit mort pe 28 iulie 2020, în mașina tatălui său, după ce fusese dat dispărut de către mama sa. La acel moment, băiatul locuia cu tatăl, de profesie taximetrist. GÂNDUL.RO a prezentat la acel moment detalii în exclusivitate despre crima care a îngrozit întreaga țară.

Condamnă pe inculpatul T.G., pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului calificat, (…) la pedeapsa detenţiunii pe viaţă”, se arată în sentinţa de luni a Tribunalului Cluj, care poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

 

Clujeanul care și-a înjunghiat mortal băiatul de opt ani. Sursă foto: IPJ Cluj

Bărbatul a declarat în fața anchetatorilor că „băiatul a vrut să fie omorât de mine”, spuneau surse din anchetă pentru GÂNDUL.RO.

Copilul, găsit mort în mașina tatălui

În vara lui 2020, un băiat de 8 ani, din Cluj-Napoca, care a fost dat dispărut de acasă pe data de 25 iulie şi era căutat de Poliţie, a fost găsit mort în mașina tatălui său, într-un sat din zona oraşului Turda, având o plagă rezultată prin înjunghiere în piept.

După ce și-a înjunghiat mortal copilul, bărbatul a încercat să se sinucidă, în momentul în care a fost prins de oamenii legii.

IPJ Cluj a anunţat în 25 iulie 2020 că un copil în vârstă de 8 de ani, din Cluj-Napoca, a plecat de acasă cu tatăl său şi nu s-a mai întors. Poliţia fusese sesizată de mama copilului.

Criminalul: ”Copilul își dorea să se întoarcă acasă, era mai atașat de tată decât de mamă!”

Tatăl copilului a declarat, în timpul procesului, că fosta soției a plecat împreună cu minorul în dimineața zilei de 22.03.2020, o zi de duminică.

Suplimentar, a ținut să menționeze că – înainte de plecare, cu o săptămână în urmă -, fosta soție a lucrat (n.red. – mama băiețelului era tehnician dentar la acea vreme), iar minorul s-a aflat în grija lui, în fiecare zi , începând cu orele 13.00/14.00 până seara, în jurul orelor 22.00. Viitorul criminal a mai spus și că femeia l-a sunat duminica dimineața, în data de 22.03.2020, pentru a-l anunța că va pleca cu copilul în localitatea Seini, jud. Maramureș. În fața judecătorilor, bărbatul a mai spus că nu s-a sfătuit cu fosta soție în legătură cu plecarea din localitate în timpul stării de urgență, fiind pus în fața unui fapt împlinit.