Barurile și cluburile care încalcă regulile pe timp de pandemie ar urma să aibă activitatea suspendată. Anunțul lui Lucian Bode, ministrul de Interne

Publicat: 22 03. 2021, 09:50
Barurile și cluburile care încalcă regulile pe timp de pandemie ar urma să aibă activitatea suspendată. Anunțul lui Lucian Bode, ministrul de Interne

Lucian Bode, ministrul de Interne, a anunțat că va propune suspendarea activității barurilor și cluburilor care încalcă regulile, pe timp de pandemie.

În aceste condiții, legea 55/2020 va trebui modificată, iar un agent economic să fie exclus în cazul în care nu ține cont de regulile impuse de autorități.

Cum s-a întâmplat cu legea fumatului, suspendarea licenței de funcționare. După una, două, trei sancțiuni, instituțiile statului să poată suspenda licența de funcționare pentru două săptămâni”, a declarat Lucian Bode, potrivit Digi 24.

Ministrul de Interne a mai precizat că, până în prezent, au fost făcute 5.000 de controale și doar 32 de operatori economici au fost sancționați.

Florin Cîțu, sprijin pentru HoReCa. Ce anunț a făcut Lucian Bode, ministrul de Interne

În urmă cu doar câteva zile, Florin Cîțu, premierul României, a precizat că guvernanții intenționează să prelungească măsura privind neplata impozitului de către reprezentanții HoReCa până la vară.

Premierul României s-a gândit la această soluție având în vedere că au fost introduse, din nou, măsuri de restricție care afectează grav domeniul HoReCa.

Impozitul specific nu a fost plătit şi nu se plăteşte până în martie anul acesta, începând cu starea de urgenţă şi până în martie anul acesta, şi pentru că sunt restricţii în continuare ne gândim să prelungim lucrul acesta, deci impozitul specific pentru acest sector nu a fost plătit.

Autorităţilor locale, printr-o ordonanţă, li s-a dat voie să reducă chiria, la cerere, până la 50%. A existat IMM Invest şi v-am spus, între primele 3-4 domenii erau restaurante şi domeniul respectiv (HORECA – n.r.). Şomajul tehnic şi, după aceea, măsura de plată a 41,5% din salariu pentru cei care sunt tot din şomaj tehnic, tocmai aceasta a făcut un lucru foarte important, a menţinut locurile de muncă. Deci nu a fost niciun cost pentru antreprenori. Diferenţa faţă de criza din 2008, ce am învăţat atunci, a fost să nu lăsăm acest cost al şomajului tehnic pe antreprenori”, a afirmat Florin Cîţu, premierul României.