Bilanț Covid în România, 24 aprilie 2021: Puțin peste 2.200 de noi cazuri de infectare și aproape 155 de decese, în ultimele 24 de ore

Publicat: 24 04. 2021, 13:17
Actualizat: 24 04. 2021, 13:47
Sursă FOTO: Shutterstock

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat sâmbătă, 24 aprilie, că în ultimele 24 de ore în România au fost înregistrate 2.201 cazuri noi de Covid (fără un test pozitiv anterior) și 154 de decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 431 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Potrivit sursei citate, până sâmbătă, în România, până sâmbătă, 27.267 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV–2 au decedat, în timp ce numărul total de cazuri confirmate a ajuns la 1.044.722, iar 968.746 de pacienți au fost declarați vindecați.

Așadar, în ultimele 24 de ore au fost raportate 154 de decese (80 bărbați și 74 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus și care erau internați în spitale din: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 54 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 44 decese la categoria de vârstă 70-79 ani.

Peste zece pacienți fără comorbidități au murit din cauza Covid-19, în ultimele 24 de ore

143 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.280. Dintre acestea, 1.377 sunt internate la ATI.

Prefectul Alin Stoica: „Se prelungesc restricțiile în Capitală” – Când se va renunța la măsurile din weekend

Prefectul Capitalei Alin Stoica a anunțat, sâmbătă, că restricțiile din București se mențin, chiar dacă rata de incidență a scăzut sub 4. El a precizat că o relaxare pentru weekend va fi dispusă abia când rata coboară sub 3,5.

Prefectul Capitale, Alin Stoica, a anunţat că în şedinţa de sâmbătă Comitetul Municipiului Bucureştiului pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis prelungirea actualelor măsuri dispuse în contextul pandemiei de SARS-CoV-2.