Blugii lui Miruță i-au revoltat și pe stiliști. Adina Buzatu acuză: „lipsă de respect, neglijență, nu se reprezintă pe sine, ci o țară întreagă”
În ultima vreme, pe unde apare ministrul Apărării, Radu Miruţă, se face repede remarcat. Plecat în delegaţie oficială la Berlin, alături de premierul Ilie Bolojan şi de şeful Cancelariei Primului Ministru, Mihai Jurca, şeful de la Apărare, Radu Miruţă, a dus cu sine, la întâlnirea oficială, noul brand de ţară al României. Este vorba despre o pereche de jeans pe care i-a îmbrăcat cu mândrie şi i-a asortat la o cămaşă fără cravată şi descheiată la nasturele de sus.
Adina Buzatu critică abordarea vestimentară a lui Miruţă
Adina Buzatu a analizat fotografiile cu delegaţia oficială a României, în Germania, iar cuvintele care compun caracterizarea ar trebui să-l trimită pe ministrul Apărării la un curs de protocol şi etichetă cât mai repede.
„Reprezentarea într-o delegație guvernamentală nu este un act personal și nici unul de partid. Este o reprezentare de stat. În astfel de contexte, persoana aflată la masă nu se reprezintă pe sine, nici stilul propriu, ci o țară întreagă. De aceea, ținuta nu este un detaliu secundar, ci parte din limbajul oficial al întâlnirii.La nivel internațional, eticheta pentru întâlniri guvernamentale este clară și relativ uniformă. Vorbim despre rigoare, coerență și respect pentru interlocutor.• costum bine croit, în culori clasice• cămașă și pantofi formali• o imagine care transmite seriozitate, stabilitate și profesionalism”, ne introduce în concept stilistul.
„Această relaxare poate fi ușor interpretată ca neglijență”
Cu toate acestea, ministrul Apărării din România, Radu Miruţă, şi-a aruncat pe el blugii, un sacou şi a demarat în trombă spre Berlin. Acolo, s-a aşezat strategic la poze, ca nu cumva să treacă neobservat. Adina Buzatu a avut câte ceva de spus şi despre asta şi nu tocmai de bine.
„Jeansii, indiferent cât de corect ar fi integrați într-un context casual, își au originea în vestimentația de lucru și rămân, prin definiție, o piesă informală. Înțeleg dorința de a părea relaxat, accesibil sau aliniat unui discurs mai progresist, însă într-un cadru oficial, această relaxare poate fi ușor interpretată ca neglijență.În diplomație și în relațiile externe, forma susține fondul. O ținută adecvată este o formă de respect față de propria funcție și față de cei pe care îi întâlnești. Nu este despre rigiditate sau conservatorism, ci despre asumarea responsabilității de a reprezenta corect nivelul și standardul unei țări”, mai spune Adina Buzatu.
Practic, reprezentanţii Guvernului României au avut o serie de întâlniri oficiale cu reprezentanţii guvernului german şi printre altele, au discutat şi cu cei ai Camerei de Comerț și Industrie a Germaniei (DIHK), în contextul dezvoltării cooperării economice și sectoriale dintre România și Germania.
Temele despre dezvoltarea de noi afaceri şi crearea de locuri de muncă, precum şi despre dezvoltarea industriei de armament pe teritoriul României, cu investiţii germane.
RECOMANDAREA AUTORULUI: