Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Este inadmisibil ca băncile în România să facă profit mai mare decât în țările lor de origine. Decidenții din România nu știu nimic în afară de salariu | VIDEO

Publicat: 20 10. 2022, 14:34
Actualizat: 20 10. 2022, 19:15

This browser does not support the video element.

Președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a fost prezent joi la „Marșul Anti-Sărăcie”, organizat în București.

Acesta a spus, printre altele, că guvernanții nu sunt capabili să ia decizii în favoarea populației și, din această cauză, sărăcia este tot mai accentuată în România.

„Ceea ce s-a întâmplat până acum arată incapacitatea lor (a guvernanților, n. red.) de a lua decizii, incapacitatea lor de a combate sărăcia voită de anumite grupuri a populației României. Este inadmisibil ca băncile în România să facă profit mai mare decât în țările lor de origine, este inadmisibil ca acele companii de tranzacționare energetică să facă mai mulți bani decât au făcut în ultimii zece ani, este anormal ca, în același timp, să avem legi dedicate, ca să se poată lua comisionul pentru diferite acțiuni guvernamentale”, a spus Hossu.

Bogdan Hossu: Oamenii ăștia nu știu altceva decât să își ia salariile

Totodată, liderul Cartel Alfa a cerut măsuri pentru limitarea inflației și i-a acuzat pe cei aflați la guvernare că nu au făcut decât să se îmbogățească pe spinarea oamenilor de rând.

„Noi ne-am adunat pentru a le aminti că astăzi suntem 5.000 de oameni care revendicăm combaterea sărăciei prin creșterea salariilor și pensiilor și stoparea inflației și că din acest punct de vedere trebuie să-și asume răspunderea. Nu sunt luați și puși acolo doar ca să ia un salariu foarte bun, sunt puși acolo pentru a-și asuma răspunderea (…) Marea majoritate a acestor decidenți nu prea au lucrat în economie. Au fost mici funcționari fără probleme și care în afară de salariu nu știu nimic. Mai mult, s-au îmbogățit. Întrebarea e cum s-au îmbogățit și cum de noi, ceilalți, nu am reușit să fim la fel de bogați ca ei”, a mai spus Hossu.

„Marșul Anti-Sărăcie”, în București

„Marșul Anti-Sărăcie”, așa cum a fost numit de sindicaliștii Cartel Alfa, a ajuns joi, 20 octombrie, în București. Două caravane au pornit din Ardeal și Moldova, iar joncțiunea s-a făcut în Capitală, unde sunt așteptate proteste de amploare.

Românii pichetează sediul Guvernului, dar își strigă păsurile și în Piața Revoluției.

La protest participă și sindicaliști de la Federația Solidaritatea Sanitară.

Protestul Cartel Alfa a început în 17 octombrie, sub forma a două caravane care s-au format în Zalău, respectiv Botoșani. De acolo, sindicaliștii au organizat marșuri împotriva sărăciei în aproape fiecare oraș pe care l-au străbătut în drumul lor spre București. Coloanele de oameni nemulțumiți se vor strânge azi în Capitală. La orele 11:30, românii se adună în Piața Victoriei, acolo unde este sediul Guvernului, iar la 14:00, în Piaţa Revoluţiei.

Nemulțumirile sunt arhicunoscute și pot fi rezumate simplu – oamenii reclamă scumpirile din acest an, care au dus la creșterea costului de trai!

Cartel Alfa cere majorarea urgentă a salariilor şi pensiilor! „Preţurile la energie, alimente şi alte produse esenţiale cresc în spirală la niveluri care trimit milioane de lucrători în sărăcie, în timp ce Guvernul, economiştii şi bancherii iau măsuri care pun presiune şi mai mare asupra cetăţenilor (spre exemplu, prin creşterea dobânzilor), în timp ce companiile din energie au profituri record”, au transmis sindicaliştii Cartel Alfa.