Bolile aparatului circulator au ucis mai mulți europeni decât COVID-19 în 2020. Ce spun statisticile din România

Publicat: 07 03. 2023, 14:32
Sursa foto: Shutterstock

Bolile aparatului circulator au fost principala cauză de deces în 2020, în ciuda pandemiei de COVID-19, în toate țările Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei, Irlandei, Franței și Țărilor de Jos, unde cancerul a fost cauza principală, arată datele biroului european de statistică, Eurostat, publicate marți. Aceste două grupuri de boli au rămas principalele cauze de deces și, în total, 1,7 milioane de oameni au murit din cauza bolilor circulatorii și aproape 1,2 milioane au murit din cauza cancerului.

Dintre statele membre UE, cea mai mare pondere a deceselor din cauza bolilor aparatului circulator a fost observată în Bulgaria (61%), urmată de România, și cea mai scăzută în Franța (20%). În paralele, cea mai mare pondere a deceselor cauzate de cancer a fost observată în Irlanda (29%) și cea mai mică pondere în Bulgaria (15%).

Bolile aparatului circulator și cancerele au reprezentat împreună 55% din cauzele de deces în UE, variind de la 42% în Belgia și 76% în Bulgaria. În anul în care a izbucnit pandemia, COVID-19 a fost a treia cauză principală de deces în UE, cu un total de aproape 439.000 de decese.

Cele mai mari ponderi ale deceselor din cauza COVID-19 au fost înregistrate în Belgia (18%) și Spania (15%), în timp ce cele mai scăzute au fost în Finlanda și Estonia (ambele 1%).

Principalele cauze de deces în UE

România, a doua cea mai mare rată a mortalității din UE

Pentru a face o comparație solidă între țări, numărul absolut de decese din țări trebuie ajustat la dimensiunea și structura populației. Cu 1.787 de decese la 100.000 de locuitori, Bulgaria a avut cea mai mare rată a mortalității din UE în 2020. A fost urmată de România (1.622), Ungaria (1.513), Lituania (1.482) și Letonia (1 445), conform Eurostat.

La capătul opus al scalei, cea mai scăzută rată a mortalității din țările UE a fost înregistrată în Franța (863 de decese la 100 000 de locuitori) și Irlanda (892), înaintea Luxemburgului (905), Finlanda (917) și Spania (919).

În România, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), 143.109 de persoane au decedat în în perioada ianuarie – noiembrie 2020 din cauza bolilor aparatului circulator. Această cifră reprezintă peste jumătate din totalul deceselor, de 260.595, fiind cea mai frecventă cauză de deces la nivel național. Comparativ, ca urmare a bolilor aparatului respirator, inclusiv COVID-19, au fost înregistrate 20.373 de decese, potrivit INS.