Boom în industria IT: un colos din Franța vrea să angajeze peste 1.000 de români până anul 2030
Corporația franceză din domeniul IT, Thales, își extinde operațiunile și în România. Gigantul francez are deja peste 650 de angajați români și ar dori să ajungă la cel puțin 1.800 până în 2030.
Dezvoltarea puternică în România are loc pe fondul cererii globale pentru soluții de apărare și inginerie software avansată, scrie Mediafax.
Câți angajați are Thales
Pentru România, această creștere ar putea însemna recrutarea unui total de 1.100 de specialiști în următorii ani.
În prezent, compania are deja 650 de ingineri care lucrează la Centrul de Excelență în Inginerie (ECC) din București, care a ajuns să deservească toate ariile strategice ale Grupului Thales, respectiv Apărare, Aerospațial și Cyber & Digital. Compania are trei astfel de centre la nivel global, dintre care unul este cel din România.
În acest an, compania va recruta 9.000 de angajați la nivel mondial. Dintre aceste posturi, 240 de posturi vor fi puse la dispoziție în România.
Răzvan Opriș, Managerul Departamentului Naval din cadrul Thales România a explicat ce presupune postul de inginer în cadrul companiei.
„Când spunem software, nu ne referim doar la scrierea de cod. Inginerii trebuie să înțeleagă soluția, documentația, modul în care va fi operată. În defence lucrurile devin mai complicate, pentru că intervin cerințe de securitate și de fiabilitate mult mai ridicate”, a declarat Răzvan Opriș.
Ce direcții sunt urmărite
Totuși, recrutările vor acoperi mai multe linii de business, de la sisteme din domeniul naval, până la sateliți, sisteme aeriene ori cybersecurity.
Este nevoie de competențe tehnice ample, unde țara noastră o reputație bună. De asemenea, competențele presupun și cunoștințe în domenii precum apărare ori securitate cibernetică, unde compania investește în formare internă.
De asemenea este esențială cunoașterea limbilor engleză și franceză pentru lucrul cu documentația tehnică globală.
RECOMANDAREA AUTORULUI: