Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan își ia notițe de la francezi cum să doboare dronele. Ce a învățat președintele de la producătorul mondial de unde România cumpără radare

Nicușor Dan își ia notițe de la francezi cum să doboare dronele. Ce a învățat președintele de la producătorul mondial de unde România cumpără radare

Bianca Dogaru

Vizita președintelui Nicușor Dan la fabrica Thales s-a transformat într-o demonstrație video despre cum arată un șef de stat extrem de silitor. În toate cadrele, Nicușor Dan apare cu un carnețel în mână, notează frenetic și urmărește cu precizie fiecare mișcare a reprezentanților francezi, de parcă ar susține examenul final la olimpiada internațională de Apărare Antiaeriană. 

Atmosfera a fost setată încă din primele minute, când toată delegația română s-a așezat la masă, iar directorul fabricii Thales a început să citească un discurs în limba română. Pronunția era vizibil stâlcită, dar suficient de clară, încât să declanșeze o reacție generală.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

„Stimate domnule președinte…”

În acel moment, sala a izbucnit în râs, în frunte cu Nicușor Dan, care a început să aplaude fericit, ca un elev premiat care tocmai a fost strigat pe scenă.

Directorul a continuat, tot în română:

„Distinși membri ai delegației române, bine ați venit la Thales, cel mai mare centru de expertiză în apărare antiaeriană din Europa de peste 60 de ani. Dorim să extindem acest centru în România în viitorul apropiat.”

Un moment „festiv” care a fixat cadrul pentru întregul tur al fabricii: Nicușor Dan în rolul elevului premiant, abia sosit la olimpiadă, pregătit să nu rateze nicio informație.

Nicușor Dan a „pipăit” dronele Franței prin fabrica de armament

Într-una dintre imagini, șeful statului a fost surprins în timp ce „pipăia” o dronă, cu multă atenție și precizie. Contextul face scena cu atât mai savuroasă: în septembrie, același Nicușor Dan declara, după ce o dronă rusească a survolat România timp de 50 de minute, că nu poate spune dacă era sau nu înarmată „pentru că, nepunând mâna pe ea, nu putem ști ce avea înăuntru”.

Se pare că președintele a luat acum lucrurile foarte în serios. După luni întregi de mister, a venit momentul să afle personal „ce are o dronă înăuntru”.

În același cadru, a fost surprins și ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a privit același aparat de zbor cu o expresie foarte confuză, ca un elev care a venit complet nepregătit la oră.

Un elev perfect sincronizat cu profesorul

Pe toată durata prezentărilor tehnice, Nicușor Dan pare complet absorbit. Ține carnețelul de notițe bine strâns, ochii lipiți de el și scrie conștiincios. Ridică privirea doar cât să urmărească exact direcția în care arată „profesorul”. Dacă degetul francezului se mută stânga-dreapta, privirea președintelui se mută și ea la milisecundă.

Hotărât să plece cu lecțiile la zi

În alt cadru, președintele ascultă cu un nivel de atenție demn de un olimpic. Dă din cap aprobator non-stop, privește fix în ochii specialistului și doar din când în când se oprește să studieze modelele de radar din fața lui. Carnețelul îl ține în continuare strâns, pregătit să mai noteze ceva important în caz că apare. Pare mai mult decât hotărât să se întoarcă acasă cu manualul complet.

Ce cumpără România de la Thales și ce relație are cu gigantul francez al apărării

Dincolo de momentele amuzante, vizita are o miză majoră. România se află în negocieri avansate cu Thales, al treilea cel mai mare producător de radare din lume, pentru achiziția unor sisteme performante de radiolocație, capabil să detecteze drone, avioane sau rachete la aproximativ 300 km. Dacă Bucureștiul va selecta acest sistem, Thales este pregătit să deschidă un centru regional în România, care ar însemna producție, mentenanță și locuri de muncă în industria de apărare.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

Relația României cu Thales este una veche de peste două decenii. Compania franceză a furnizat deja echipamente armatei române. După vizita la fabrica Thales, președintele Nicușor Dan a transmis pe Facebook că nu vrea să fie doar cumpărător, ci un partener care produce tehnologie pe teritoriul său, în contextul investițiilor de peste 16 miliarde de euro pe care țara noastră le va face în apărare prin programul SAFE.

Thales confirmă, la rândul său, că își extinde prezența în România și consideră piața românească strategică pentru Europa de Est, mai ales în domeniile de apărare, inteligență artificială și securitate cibernetică.

Nicușor Dan, întâlnire cu președintele Emmanuel Macron

În timpul vizitei sale în Franța, Nicușor Dan s-a întâlnit și cu Emmanuel Macron. Așa cum ne-au obișnuit, revederea lor a fost celebrată cu îmbrățișări, săruturi și momente emoționante. Cei doi au înregistrat și un mesaj video, atât în limba română, cât și în limba franceză, prin grădina Palatului Elysee.


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Obama îl face praf pe Trump înaintea alegerilor: „N-am mai văzut un președinte atât de corupt”
Digi24
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Surpriză după Brexit! Marea Britanie ar putea reveni la libera circulație cu UE. Ce anunț a făcut Andy Burnham
Click
Femeia pe care Irinel Columbeanu și-a dorit-o, dar nu a avut-o niciodată. Ce le-a răspuns lui Serghei Mizil și lui Adiță: „Frumos!”
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Avem prima REACȚIE a Claudiei Ion după ce l-a lovit pe Eduard Vlădescu: Totul a pornit de la nişte...
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Țara în care va funcționa primul depozit de deșeuri nucleare din lume
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic