🚨 Călin Georgescu ajunge din nou în fața judecătorilor. Zeci de susținători s-au strâns deja în fața Curții de Apel să-l întâmpine

Publicat: 21 01. 2026, 10:52
Actualizat: 21 01. 2026, 13:34

Călin Georgescu ajunge din nou în fața magistraților. Fostul candidat la prezidențiale se va prezenta în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București în jurul prânzului în primul termen de judecată în procedura e camera preliminară.

Anul trecut, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Georgescu, dar și a altor 20 de persoane puse sub acuzare. În acest context, fostul candidat la prezidențiale este pus sub acuzare pentru tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale, însă avocații săi susțin că acuzațiile nu sunt susținute de probe concrete. Procurorii au redat în rechizitoriu că s-ar fi încercat o așa zisă lovitură de stat ce a fost pusă la cale de Călin Georgescu cu alte persoane la întâlnirea de la Ciolpani.

De altfel, mercenarul Horaţiu Potra, fiul şi nepotul acestuia, precum şi ceilalţi inculpaţi din dosarul în care aceştia sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor vor fi aduşi în fața Curții de Apel București.

Georgescu: „Adevărul nu a fost încă spus”

Călin Georgescu s-a prezentat, marți, la secția de Poliție din Buftea pentru a semna controlul judiciar: „Săptămâna trecută, am vorbit despre trei lucruri esențiale: că nu suntem singuri, că nu trebuie vorbimdespre politică, că e vorba despre conștiință și că, în mod special, nu trebuie să ne lăsăm conduși de ură și de frică.

Azi spun că am înțeles că mulți dintre noi simțim aceleași lucruri, că trăim experiențe de nedescris, că adevărul nu a fost spus, iar noi purtăm cu noi o oboseală adâncă și grea. Sunteți ținuți de prea mult timp într-o stare de dezamăgire, care a fost menținută de aceste mecanisme de manipulare. Și, practic, acest lucru trebuie să ne trezească și să înțelegem că nu trebuie să vă fie frică deloc. Trebuie să avem o trezire în conștiință și în curaj. Trebuie să înțelegem că nu ți se cere să faci nimic mai mult decât măsura acestui moment — ți se cere doar responsabilitate personală. Nu te mai minți și nu te mai lăsa minți”, a spus Călin Georgescu la Buftea.