Case vândute cu 250 de euro în România. Primarul comunei a făcut anunțul

Publicat: 12 01. 2022, 07:03

Autoritățile locale din Gura Văii, județul Bacău, vor scoate la vânzare 129 de case construite în perioada 2005-2006, ideale pentru cei pasionați de drumeții și off-road.

Primăria din comuna băcăuană Gura Văii va relua în perioada ce urmează procedura de achiziție a unei case cu 250 de euro, scrie adevărul.ro.

Este vorba de casele din satul Rotunda, localitate componentă a comunei Gura Văii, care au fost ridicate în 2005-2006.

Cele 200 de case au fost construite pe un deal, după o serie de inundații și în ele aufost cazați rromii din zonă, care le-au abandonat după câțiva ani. Unele au fost vândute apoi la prețuri între 250 și 1.250 de euro.

În 2018, primăria a încercat să vândă casele cu prețuri între 5.200 și 7.000 de euro, dar nu a reușit.

Se încearcă acum revânzarea caselor. Din cele 200 de imobile s-au vândut până acum 71, restul de 129 fiind, în continuare, disponibile.

Primarul din Rotunda: „Cea mai ieftină casă este 247 de euro”

„Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să ştie care este procedura pentru a obţine o astfel de casă, ideal ar fi prima dată să mergeţi la Rotunda şi să vă alegeţi casa. Fiecare imobil are un număr – puteţi să vă alegeţi o singură casă sau un duplex. Cea mai ieftină casă este 247 de euro, iar cea mai scumpă 1.250 de euro, în funcţie de gradul de uzură şi deteriorare. Se depune o cerere la primarie”, a declarat Silviu Tinei, primarul din Gura Văii, pentru televiziunea regională Acum TV.

„Nu există posibilitatea de licitare online, toate procedurile impun prezenţa fizică sau cu persoana împuternicită prin procură notarială. Vă asigurăm de tot sprijinul instituţiei, în vederea cumpărării unui imobil din locaţia Rotunda”, precizează edilul din Gura Văii.