Câștig de cauză în instanță pentru pacienta care a plătit 10.000 de lei pentru un medicament pentru CANCER. Statul e obligat să achite tratamentul

Publicat: 16 02. 2025, 20:19
Actualizat: 16 02. 2025, 20:23

O femeie din judeţul Alba, care a fost diagnosticată cu cancer şi supusă unei intervenţii chirurgicale, a obţinut în instanţă, prin ordonanţă preşedinţială, dreptul de a primi gratuit un tratament prescris de medic, care costă 10.000 de lei flaconul.

Coșmarul pacientei din Alba Iulia a început în 2006 atunci când medicii au diagnosticat-o cu o boală rară de ficat, care, treptat a evoluat în hepatită virală cronică B+D și ciroză hepatică. În total, femeia a plătit 96.000 de euro pentru tratamentul care i-a salvat viața.

Femeia a făcut o solicitare către Casa de Asigurări de Sănătate Alba, pentru decontarea tratamentului prescris de medic, însă a fost refuzată pe motiv că medicamentul nu se regăseşte în lista cuprinzând denumirile comune internaţionale ale medicamentelor compensate de care beneficiază asiguraţii.

Aceasta a dat în judecată Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Agenţia Naţională a Medicamentului cerând instanţei să oblige autorităţile să-i asigure gratuitate pentru medicamentul care nu este compensat. Instanța i-a oferit câștig de cauză.

”Instanţa constată că prin cererea introductivă reclamanţii au solicitat îndeplinirea unei obligaţii pozitive, pe cale de ordonanţă preşedinţială, în contextul practicii administrative a pârâţilor reprezentată de refuzul acestora de acordare a medicamentului sus amintit, în regim de compensare 100%, invocând un caz grabnic şi necesitatea păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere. Din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a fost diagnosticată cu hepato-colangiocarcinom operat, medicul specialist recomandând tratament cu medicamentul Durvalumab, în contextul evoluţiei bolii.

În speţă, nu este contestat că medicamentul sus amintit este autorizat pentru utilizare la nivelul Uniunii Europene de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi are un preţ de 10.028,68 lei / flacon în funcţie de concentraţie. Având în vedere considerentele şi dispoziţiile legale dar şi înscrisurile dosarului, instanţa apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia urgenţei, faţă de riscurile la care se expune reclamanta din punctul de vedere al stării sale de sănătate, în cazul în care nu urmează tratamentul cu medicamentul solicitat, recomandat în cadrul conduitei terapeutice de medicul specialist, tratament greu accesibil în lipsa compensării raportat la preţul medicamentului amintit”, a hotărât instanţa, în 13 ianuarie 2025, potrivit Ziarului Unirea.

foto Envato

Citește și

Cercetătorii americani au descoperit un tratament promițător în vindecarea CANCERULUI

Oamenii de ştiinţă SUSȚIN că au descoperit un tratament minim invaziv pentru cancer folosind celulele de grăsime

Câţi bani alocă România pentru PREVENȚIA în sănătate în comparaţie cu celelalte state membre ale UE