Cât costă fiecare grad în plus adăugat la termostat. O diferență aparent mică, de la 19°C la 23°C, poate adăuga zeci de lei lunar la costul încălzirii

Publicat: 17 02. 2026, 20:33
FOTO - Caracter ilustrativ

Setarea termostatului ține de confort, în general, dar și de consumul de gaze naturale. Așadar, până la urmă, de valoarea facturii. Iar în sezonul rece, fiecare grad în plus înseamnă un consum mai mare cu 6–8%, potrivit specialiștilor în eficiență energetică.

Astfel, o diferență aparent mică, de la 19°C la 23°C, poate adăuga zeci de lei lunar la costul încălzirii.

FOTO – Femina.ro

Așadar, fiecare grad în plus peste 19°C crește factura cu 6–8%.

Cum se adaptează cifrele pentru alte locuințe

Pentru un apartament de 3 camere (~70 mp), consumul se poate estima prin multiplicarea valorilor de mai sus cu un factor de ~1,4.

Exemplu: la 21°C, consumul ar fi în jur de 870 kWh/lună (~300 lei).

Aceste valori sunt orientative și depind de modul în care casa este izolată, de expunerea la frig și de eficiența centralei.

Cei 4 factori care influențează consumul de gaz

  1. Izolația termică și tâmplăria – Pierderile de căldură prin pereți, ferestre și uși pot ridica semnificativ consumul, chiar dacă termostatul rămâne la aceeași temperatură.
  2. Temperatura exterioară și expunerea locuinței – În perioadele cu ger sau în apartamentele umbrite, centrala funcționează mai des.
  3. Tipul centralei – Modelele moderne, în condensație, folosesc gazul mai eficient și pot reduce consumul cu până la 15% față de centralele clasice.
  4. Obiceiurile de utilizare – O aerisire scurtă, uși închise între camere și o programare inteligentă a termostatului ajută la menținerea confortului fără pierderi inutile.

FOTO – ARHIVĂ

Specialiștii recomandă o temperatură constantă între 20–21°C pe timpul zilei, cu o reducere ușoară (1–2°C) pe timpul nopții.

Astfel:

  • locuința rămâne confortabilă;
  • centrala nu pornește excesiv;
  • facturile rămân previzibile.

Un echilibru între confort și economie se obține prin setarea inteligentă a termostatului și întreținerea periodică a instalației, mai scrie sursa citată.

Autorul mai recomandă:

Electrocasnicele care te „rup” la bani! De câți lei consumă curent un frigider într-o lună  

La ce temperatură trebuie să îți setezi aerul condiționat pe timp de caniculă, fără a plăti mult la factura de energie electrică