Cătălin Măruță, detalii pentru Gândul, după mutarea la Antena 1. “Furnicuțele are exact genul acela de energie care îmi place: oameni, umor, spontaneitate, joc și multă bucurie”. Prezentatorul anunță ce se va întâmpla cu proiectele din online, dezvoltate după plecarea de la Pro TV

Publicat: 12 08. 2026, 11:27
Actualizat: 12 08. 2026, 11:53

Cătălin Măruță a dat detalii în exclusivitate pentru Gândul, după anunțul că o va înlocui pe Denise Rifai la emisiunea “Furnicuțele”, de la Antena 1. Prezentatorul a spus și ce se va întâmpla cu proiectele sale din online, dezvoltate după plecarea de la Pro TV.

„Mă bucur mult că începe pentru mine un nou capitol în televiziune cu «Furnicuțele». În perioada asta am avut timp să mă bucur mai mult de familie, de proiectele mele și să mă gândesc cu liniște la ce îmi doresc să fac mai departe.

 Loading ...

Mi-am dorit ca următorul pas să vină firesc și să fie un proiect în care să mă regăsesc, dar să am timp și pentru familie și proiectele din online…”, a declarat Cătălin Măruță.

Proiectele din online ale prezentatorului sunt podcastul pe care îl găzduiește, precum și „Sosurile lui Măruță”, un format de interviuri picante lansat pe canalul de YouTube „Măruță și prietenii”. Emisiunea aduce în fața întrebărilor incomode și a sosurilor iuti diverse vedete și persoane publice.

„«Furnicuțele» are exact genul acela de energie care îmi place”

Prezentatorul a precizat că a cunoscut deja echipa de la Antena 1.

„«Furnicuțele» are exact genul acela de energie care îmi place: oameni, umor, spontaneitate, joc și multă bucurie. Am cunoscut echipa, pe mulți dintre ei îi știam deja, și m-am simțit foarte bine încă de la primele întâlniri”, a mai spus Măruță.

„Uite că a venit momentul”

Prezentatorul a mai declarat că era momentul să se întoarcă în televiziune.

„Mă bucur și pentru toate mesajele pe care le-am primit în lunile acestea de la oamenii care mă întrebau când mă întorc la televizor.

Uite că a venit momentul. Sunt recunoscător pentru tot ce am trăit până aici și foarte curios și entuziasmat pentru ceea ce urmează. Ne vedem curând la Antena 1!”, a încheiat Cătălin Măruță.