Câte resurse sunt necesare pentru a produce un singur kilowatt oră, de fapt
Câte resurse sunt necesare pentru a produce un singur kilowatt oră, de fapt? Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România, într-o nouă postare pe Facebook, a arătat, prin exemple, care sunt aceste resurse.
În luna martie a acestui an, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a adus în atenție măsurile de plafonare a prețurilor la gaze, combustibil și energie. El a amintit despre o măsură care a fost luată în premieră, și anume „asigurarea unei măsuri tranzitorii, timp de un an de zile”. Oficialul a menționat că Guvernul României s-a aflat în situația de a adopta o măsură „prin care prețul la consumatorul final în materie de gaze naturale va fi stabil timp de un an de zile, până în aprilie 2027”. Este vorba despre un preț care rămâne stabilit, indiferent de fluctuațiile internaționale. Toate detaliile se găsesc aici.
Ce este un kilowatt. Un kilowatt (kWh) are 1000 Watt (W). Acesta reprezintă consumul de energie al unui dispozitiv. Sub acest termen apare în factura de electricitate.
Câte resurse sunt necesare pentru a produce un singur kilowatt oră?
Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a adus în atenție câteva exemple în acest sens.
„Câte resurse sunt necesare pentru a produce un kilowatt oră?
- Cam un kilogram de cărbune
- 7,6 metri cubi de gaz natural
- 28 g de uraniu îmbogățit
- 2,5 ore de panou solar în lumina directă a soarelui
- Învârtirea unei turbine eoliene pentru mai puțin de 2 secunde
- 5780 litri de apă curgând printr-un baraj hidroelectric”, se arată într-una dintre postările de pe Facebook ale Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România.
Autorul recomandă:
- Anunțul oficial al ministrului Energiei privind măsurile de plafonare a prețurilor la gaze, combustibil și energie
- Noua tehnologie de iluminat care promite facturi la energie mai mici. Ne putem lua adio de la LED
- Șeful unei mari companii din energie din România trage un semnal de alarmă: Bucureștiul are cea mai scumpă energie. „Nu Berlin. Nu Budapesta. Nu Sofia. București”
- Cum „păcălesc” românii facturile la curent. Metode simple și eficiente de economisire
- Expert în energie. România are cel mai mare preț la energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare