Prima Liturghie din acest an la Catedrala Națională. Când se redeschide pentru credincioși
Catedrala Națională își va redeschide porțile pentru credincioși săptămâna viitoare, în cadrul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși. Cu prilejul acestui eveniment, joi, 3 septembrie, va fi săvârșită prima Liturghie din 2026 în interiorul lăcaşului de cult, moment la care enoriaşii vor putea intra, însă doar în limita locurilor disponibile.
Slujba va avea loc între orele 09:00 și 12:00, iar credincioșii vor putea intra în interior în limita locurilor disponibile.
Catedrala Națională va găzdui, începând de luni, mai multe momente liturgice și conferințe, cu ocazia Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși 2026.
Credincioșii care vor s-o viziteze vor putea participa marți și miercuri la slujbe și le vor putea urmări de pe Esplanadă.
Joi, enoriașii vor putea intra într-un număr limitat în interiorul Catedralei Naționale și vor putea asista la Sfânta Liturghie.
„Evenimentul va reuni peste 2.400 de tineri. 1.900 de tineri vor veni atât din ţară, cât şi din Diaspora, iar 500 de voluntari ai Episcopiei Bucureştilor vor participa şi ei. La 1 septembrie va avea loc deschiderea oficială a evenimentului”, a declarat Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al BOR.
Prima Sfântă Liturghie pe amplasamentul Catedralei Naţionale a fost oficiată în urmă cu 10 ani, în cadrul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși de la Bucureşti, din 2016.
Catedrala Mantuirii Neamului din Bucuresti, miercuri, 22 octombrie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO
Sursa foto main: basilica.ro