Câți BANI trebuie să dai la o nuntă în 2023. Prețurile meniurilor au crescut enorm la restaurante

Publicat: 08 03. 2023, 12:40

Pandemia de COVID este de domeniul uitării și – desigur – organizatorii de nunți sunt în vervă. Mai mult, numeroase evenimente au fost amânate și acum asistăm la o „explozie” pe piața specifică.

Cât mai merge, însă, „darul”? Păi, în funcție de inflație și poate de cât de ieftin sau scump e localul în care se desfășoară fericitul eveniment.

În primul an al pandemiei s-au oficiat circa 81.300 de căsătorii, în scădere față de cele aproape 129.000 din 2019. În 2021, piața și-a revenit la 114.000, iar cuplurile tot recuperează, de doi ani încoace.

În mai 2022, potrivit INS, numărul căsătoriilor a crescut față de mai 2021, cât și față de aprilie 2022. În luna mai 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 11.101 căsătorii, cu 4.321 mai multe decât în aprilie 2022.

Cât este „darul”

În București, un meniu de nuntă a ajuns să coste între 70 și 130 de euro, în funcție de locație.

Investiția într-o nuntă este mare, deci mirii ar cam trebui să își recupereze banii. Fără locație și meniul de nuntă, sumele investite încep de la 7.000 de euro, dacă vorbim de o nuntă mică și depășesc 10.000-12.000 de euro, dacă atmosfera e întreținută de artiști cunoscuți.

Unele persoane pun în plic suma pe care mirii le-au oferit-o în trecut, dar există diferențe dictate de…inflație.

Dacă vrem să mergem „la sigur”, putem înmulți prețul meniului cu 2, astfel că dacă meniul costă 400 de lei, darul va fi de minim 800 de lei. Dacă meniul costă 350 de lei, un invitat singur poate scoate din buzunar 500-600 de lei, dublu dacă vine însoțit.

Rudele tind să lase circa 700-800 de lei de persoană, iar nașii vor da minim 3.500-4.000 de lei, în funcție de buzunar.