Ce gest a făcut Alexandru Musi după ce a luat cartonaş roşu în Dinamo – „U” Cluj 2-1
Alexandru Musi a reacționat diferit de alți fotbaliști după ce a luat cartonaș roșu în meciul pe care Dinamo l-a câștigat cu Universitatea Cluj, scor 2-1, în etapa a 6-a din Liga 1. Tânărul fotbalist și-a recunoscut vina și, mai mult, și-a prezentat scuze în fața colegilor, potrivit PROSPORT.
Mijlocașul de bandă al „câinilor” a fost eliminat în minutul 67. La final, el și-a asumat vina pentru greșeala care a dus la acordarea cartonașului roșu.
Musi: „Am simțit că pot ciupi mingea, l-am atins”
De asemenea, el le-a mulțumit colegilor pentru efortul pe care l-au depus în inferioritate numerică, scrie ProSport. Dinamo a rezistat până la final, iar tabela a rămas nemodificată, „câinii” impunându-se cu 2-1.
„Îmi cer scuze în fața colegilor, a staff-ului. Mi-am lăsat echipa în 10, am simțit că pot ciupi mingea… l-am atins. Cred că primul galben s-a dat prea ușor. Îmi cer scuze încă o dată, le mulțumesc colegilor pentru această victorie. Nici nu se gândea să dea cartonaș galben, probabil au pus presiune cei de la Cluj. Bravo lor, au făcut o șmecherie de asta, s-a dat al doilea «galben»! Mi-am cerut scuze de la colegi, de la antrenor, de la toată lumea. (n.r. – Dai o masă colegilor?) Dau două, nu e problemă.
Sunt importante cele trei puncte. Vin meciuri grele, suntem montați, știm ce avem de făcut, ne antrenăm și dăm totul. E un început de sezon bun, mă bucur că ne iese jocul, că ne găsim în teren. S-au schimbat multe, ne bucurăm că ne regăsim în teren, asta e cel mai important”, a declarat Alexandru Musi după meci.
Ce a declarat eroul lui Dinamo după meci
Dinamo s-a impus grație „dublei” realizate de scoțianul Armstrong. La finalul jocului, el s-a arătat mulțumit de prestația echipei și de rezultatul obținut.
„A fost un meci foarte dificil. Știm ce echipă bună are Clujul, trebuia să marcăm primii, asta a fost cheia deblocării partidei. În momentul în care am înscris al doilea gol, lucrurile păreau bune. Eliminarea a schimbat puțin datele problemei. Sunt trei puncte, e un alt pas important pentru noi.
Mă simt foarte bine, mă simt bine cu antrenorul. Mă ajută să mă îmbunătățesc în fiecare zi. Avem mult de muncit, antrenorul mă ajută să dau tot ce pot. Ne transmite foarte clar ceea ce avem de făcut, avem un plan clar, o luăm meci cu meci. El și staff-ul se asigură că înțelegem foarte bine ceea ce avem de făcut”, a declarat Armstrong.