Ce superstiție a avut Crina Abrudan. ”Am făcut doi ani de zile chestia asta”

Publicat: 11 12. 2025, 12:30

Crina Abrudan, în vârstă de 47 de ani, a mărturisit că a fost foarte superstițioasă, însă acum nu mai este. Aceasta a dezvăluit care a fost una dintre superstițiile sale.

Într-un interviu pentru spynews.ro, Crina Abrudan a vorbit despre superstiții. Blonda a mărturisit că avea aceste obiceiuri în trecut, dar a reușit să scape de ele.

De asemenea, Crina Abrudan a explicat și cum au influențat-o superstițiile pe care le-a avut.

Ce superstiție a avut Crina Abrudan. ”Mă întreba soțul meu de ce intru pe aici, prin parcare, și de ce nu merg drept. Nu-mi venea să-i zic că e o superstiție”

”Nu am superstiții, dar am avut mai demult, în general. Din fericire, am renunțat la ele. Am reușit să mi le scot din cap, în primul rând, și din obicei. Mi-am dat seama că sunt niște lucruri care îți mănâncă mult timp și multă energie și, cu cât te gândești mai mult la ele, cu atât atragi”, a declarat Crina Abrudan.

”Aveam superstiții de genul că, seara când plecam acasă, de exemplu, trebuia să trec printr-un anumit loc cu mașina, altfel a doua zi nu-mi ieșea ceva bine. Am făcut doi ani de zile chestia asta. Mă întreba soțul meu de ce intru pe aici, prin parcare, și de ce nu merg drept. Nu-mi venea să-i zic că e o superstiție. Când am scăpat de acest obicei, mi-am dat seama câtă energie îmi mânca chestia asta, că mă gândeam în fiecare seară că dacă nu fac treaba asta, atunci mâine îmi va ieși ceva prost. Dacă într-o seară nu o luam prin parcarea aia, a doua zi mă gândeam atât de mult la lucrul ăsta, încât ceva chiar îmi ieșea prost. Bine că mi-am scos din cap lucrurile de genul ăsta”, a detaliat aceasta.

Crina Abrudan e căsătorită cu Gabi Popescu

Crina Abrudan este una dintre cele mai sexy apariții din showbiz-ul românesc. Fosta prezentatoare TV este posesoarea unui trup cu forme perfecte care atrag imediat atenția.

În plan personal, fosta prezentatoare de televiziune Crina Abrudan s-a căsătorit cu Gabi Popescu în anul 2017. Nașii celor doi au fost Cosmin Olăroiu şi soția lui, Luminiţa. Crina Abrudan și partenerul său de viață nu au copii.