Ciomăgeala „milenară” dintre Delenii și Vălenii din Ruginoasa, stricată de jandarmi. Bătălia a fost simulată!

Publicat: 31 12. 2023, 17:32
Actualizat: 31 12. 2023, 17:39

Ciomăgeala „milenară” dintre Delenii și Vălenii din Ruginoasa-Iași s-a terminat indecis în acest an. Tradiția moldovenilor din comună obligă  flăcăii să încingă o bătaie în toată regula în inima satului, fix în dimineața zilei de 31 decembrie a fiecărui an. Nu este nici o glumă, fără jandarmi, bătaia devine reală.

În 2011, un tânăr în vârstă de 17 ani a rămas paralizat, un altul a murit, iar alți participanți furați de tradiție au fost internați cu fracturi, contuzii și tot tacâmul. Este motivul pentru care la „evenimentul milenar” să participe anual și jandarmii, în unele cazuri și scutieri, în “costume tradiționale”.

A fost blat!

După aceste grave pățanii, „bătălia de la Ruginoasa” se desfăşoară sub stricta supraveghere a forţelor de ordine a mai multor structuri ale MAI, fiind astfel transformată mai mult într-o bătaie simulată.

Ca în fiecare an, încă de la primele ore ale zilei de 31 decembrie, în localitatea Ruginoasa din judeţul Iaşi, cete de mascaţi din satele Dumbrăviţa, Bugioaia şi Rediu s-au împărţit, aşa cum spune tradiţia, în „deleni” şi „văleni” şi au ieşit pe ulițele asfaltate din comună pentru marea confrutare. Șase cete echipate cu înspăimântătoarele măști de alungat dracii, pantaloni de camuflaj, căști de trotietă sau bicicletă sub măști și bocanci militari au fost separate de mult mai prietenoasele forțe de ordine. Motiv pentru care nu s-a întâmplat nimic deosebit.

Ce recomandă tradiția

Bătrânii satului spun că această bătălie, sau Malanca, aşa cum mai este cunoscută, reprezintă nu doar confruntarea dintre tinerii de pe Dealul şi cei din Valea satului, ci confruntarea dintre relele vechiului an şi bunăstarea aşteptată de fiecare membru al comunităţii să o obţină în noul an. Pregătirile mascaţilor „deleni” şi „văleni” încep cu câteva zile înainte de sfârşitul anului, pentru că membrii fiecărei tabere se întâlnesc pentru a stabili propriile strategii de luptă. „În dimineaţa ultimei zile din an se bate Valea cu Dealul”, spun localnicii.

Ce sugerează jandarmii

„Având în vedere trecutul acestor manifestări, în această dimineaţă, forţele Ministerului Afacerilor Interne, coordonate de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, au fost prezente în comuna Ruginoasa pentru a se asigura că aceste tradiţii şi obiceiuri, specifice zonei, se desfăşoară fără incidente. Cele şase grupuri de mascaţi constituite au avut intenţia de a se confrunta, iar jandarmii şi poliţiştii prezenţi, prin manevrele specifice menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, au acţionat cu succes în vederea limitării posibilităţii de întâlnire a grupurilor de mascaţi din comuna Ruginoasa”, au transmis duminică reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău.

Totodată, pentru respectarea legislaţiei în vigoare cu privire la portul şi folosirea obiectelor contondente pe timpul manifestărilor publice, forţele de ordine au fost în permanenţă în contact cu cetele de mascaţi, iar, prin dialog, toţi cei care intenţionau să folosească aceste materiale au renunţat. „În urma activităţilor preventive desfăşurate de forţele de ordine, manifestările tradiţionale de Anul Nou din localitatea Ruginoasa s-au desfăşurat în condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii”, menţionează sursa citată.

Citiți și: VIDEO | Momentul în care un jandarm este lovit cu pumnul în plină figură la tradiționala bătaie de la Ruginoasa

Jandarmii au mai „câștigat” o dată bătaia de la Ruginoasa: vălenii și delenii nu s-au mai întâlnit

Ce s-a întâmplat în timpul confruntărilor între cetele de mascați de la Ruginoasa. În zonă au fost prezenți 100 de jandarmi și polițiști