Cod roşu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi

Publicat: 05 01. 2021, 07:18
Cod roşu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi

Hidrologii au emis, marţi dimineaţă, începând cu ora 01.15, o avertizare cod roşu de inundaţii şi creşterea debitelor peste limita de pericol pe râul Lotru, în judeţul Vâlcea.

Potrivit avertizării, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol pe râul Lotru în aval de Brădişor.

Avertizarea este valabilă până marţi la ora 12.00, informează Mediafax.

Tot în această noapte a mai fost emisă o avertizare cod roşu şi pentru râul Motru în judeţele Gorj şi Mehedinţi.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a transmis că vor fi înregistrate inundaţii, scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol în bazinul răului Motru, amonte S.H. Broşteni.

Avertizarea a intrat în vigoare la ora 02:35 şi este valabilă până la 12.00.

Luni a fost emisă o avertizare cod portocaliu şi cod galben, valabilă până joi după-amiază, pentru mai multe bazine hidrografice din toată ţara.

GÂNDUL LIVE. Mihai Timu, meteorolog ANM: „Deocamdată, cam până pe 10 ianuarie, vom avea temperaturi ridicate”

Mihai Timu, meteorolog ANM, a anunțat, la GÂNDUL LIVE, prognoza meteo pentru următoarele zile. Astfel, vremea se va menține neobișnuit de caldă pentru o perioadă de iarnă. Timpul cu adevărat rece ar putea veni după data de 10 ianuarie, explică acesta.

„Deocamdată, cam până pe 10 ianuarie, încă ne menținem cu temperaturi ridicate.

În locul unor temperaturi negative, noaptea, vom avea temperaturi pozitive. Foarte cald în continuare. Vom rămâne peste normalul perioadei.