Comisarul european pentru buget şi administraţie vine joi în România. Respectarea statului de drept, pe agenda discuțiilor

Publicat: 14 10. 2020, 18:40
Actualizat: 14 10. 2020, 19:04
Johannes Hahn, comisarul european responsabil pentru buget şi administraţie / Sursa: Comisia Europeană

Comisarul european Johannes Hahn, responsabil pentru buget şi administraţie, va efectua o vizită la Bucureşti în data de 15 octombrie 2020, a transmis, miercuri seara, Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Înaltul oficial european se va întâlni cu premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, potrivit comunicatului Comisiei.

Agenda întâlnirilor

Temele de discuţie ce vor fi abordate se referă la viitorul buget UE pe termen lung şi la fondul de redresare şi rezilienţă, precum şi la legislaţia europeană referitoare la resursele proprii şi la respectarea principiului statului de drept.

Agenda include întâlniri individuale cu premierul și ministrul Finanțelor, și una comună cu vicepremierul și ministrul Boloș,

În urma discuțiilor, de la Palatul Victoria, premierul și comisarul Johannes Hahn vor avea declarații comune de presă.

Hahn: „Așteptăm că banii să fie și cheltuiți”

Johannes Hahn a vorbit despre banii alocați României și importanța instrumentelor financiare europene, în cadrl unei ședințe speciale a Grupului PPE din Parlamentul European, din prima parte a lunii septembrie.

„Așteptăm că banii să fie și cheltuiți. Poate fi șansa ca Romania să reacționeze și ca exodul creierelor să fie un flux de inteligență înspre România și sunt convins că Guvernul poate crea mediul necesar”, spunea atunci comisarul european.

Premierul Ludovic Orban a explicat, în mai multe rânduri în ultimele luni, că România va beneficia de oportunități și fonduri UE fără precedent.

„În următorii şapte ani, România va avea nişte oportunităţi pe care nu le-a avut în istorie. În primul rând, este vorba de poziţionare geopolitică pe care o are România, care va genera în următoarea perioadă un centru de interes şi va putea să creeze extrem de mare dinamică, atât politică, cât şi economică în România”, a spus Orban, în septembrie.

„În al doilea rând, vom beneficia de resurse financiare aşa cum nu am mai beneficiat până acum, aici nu-i vorba numai de 80 de miliarde pe bugetul UE 2021-2027 şi de programul de rezilienţă şi recuperare, vom avea şi alte finanţări directe din bugetul Uniunii Europene, de asemenea vom avea finanţări pentru măsurile active în sprijinul angajaţilor şi angajatorilor prin programul SURE, o sumă care a fost alocată României de 4,99 miliarde care se adaugă la cele 80 de miliarde. De asemenea, vom beneficia de o finanţare extrem de serioasă din partea partenerilor financiari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu care avem relaţii excepţionale şi care au ca obiectiv să investească în România sume pe care prefer să le anunţe ei, nu noi, Banca Europeană pentru Investiţii care, de asemenea, manifestă un interes deosebit pentru România, Banca Mondială şi alţi finanţatori internaţionali”, a spus Ludovic Orban.