Copil de 11 ani, dispărut în Popești-Leordeni. Poliția a emis RO-ALERT pentru găsirea lui

Publicat: 27 08. 2026, 15:48

Un băiat în vârstă de 11 ani din Popești-Leordeni, județul Ilfov, este căutat de polițiști după ce a plecat de la domiciliu marți, 25 august, în jurul orei 15:00 și nu a mai revenit. Autortiățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru localizarea minorului și solicită sprijinul populației.

Potrivit datelor transmise de Poliția Română, Brutaru Patrick are 11 ani, 1,55 metri înălțime, greutate 50 de kilograme, păr brunet și ochi căprui. La momentul plecării de la domiciliul din Popești-Leordeni, minorul purta pantaloni scurţi de culoare albastră inscripționați cu numărul 10 un şi tricou de culoare neagră.

 Loading ...

Poliția Română a publicat fotografia și semnalmentele băiatului în fișa oficială de copil dispărut.

„La data de 25.08.2026, în jurul orelor 15:00, minorul în vârstă de 11 ani a plecat voluntar de la adresa de domiciliu din oraș Popești-Leordeni, într-o direcție necunoscută și nu a mai revenit. La momentul plecării era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare albastră inscripționați cu nr. 10 și un tricou negru”, se arată în mesajul RO-Alert.

Bucureștenii sunt sfătuiți să sune la 112 dacă îl văd pe băiețel

Oamenii care l-au văzut sau pot oferi mai multe detalii în vederea găsirii lui sunt rugați să sune la numărul unic de urgență 112. Orice informație poate ajuta polițiștii să îl găsească pe băiețelul de doar 11 ani.