Cristian Diaconescu (PMP): „De peste doi ani, Comisia Europeană nu mai întocmește rapoarte privind Reforma Justiției și lupta împotriva corupției în Bulgaria”

Publicat: 08 12. 2021, 17:07
Actualizat: 08 12. 2021, 17:07
Cristian Diaconescu, președintele PMP. Sursa: Mediafax Foto

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, susține că de doi ani, Comisia Europeană nu mai întocmește rapoarte privind Reforma Justiției și lupta împotriva corupției în Bulgaria.

„De peste 2 ani, Comisia Europeană nu mai întocmește rapoarte privind mecanismul de cooperare și verificare privind Reforma Justiției și lupta împotriva coruptiei (MCV) în Bulgaria”, susține președintele PMP, Cristian Diaconescu.

Potrivit politicianului, măsurile luate de statul bulgar sunt considerate suficiente.

„Instituțiile europene consideră că obiectivele de referință sunt îndeplinite satisfăcător”

„Deși verificarea periodică a respectării, pe deplin, a statului de drept, independenței justiției și a luptei împotriva corupției privind România și Bulgaria, au rămas de «jure» în vigoare, măsurile luate de statul bulgar sunt considerate suficiente, Comisia luând decizia, deocamdată neformalizată, de a nu mai controla respectarea recomandărilor în acest domeniu.

Deosebit de România, privind Bulgaria, instituțiile europene consideră că obiectivele de referință sunt îndeplinite satisfăcător, nefiind necesare evaluări suplimentare”, mai afirmă Cristian Diaconescu.