Prima pagină » Știri politice » Cristian Diaconescu, președintele PMP, a discutat cu Boyko Borisov despre securitatea şi stabilitatea în regiunea Mării Negre

Cristian Diaconescu, președintele PMP, a discutat cu Boyko Borisov despre securitatea şi stabilitatea în regiunea Mării Negre

Cristian Diaconescu, președintele Partidului Mișcarea Popularp(PMP), și Boyko Borisov, fostul prim-ministru al Bulgariei / Sursa: Facebook - PMP

Cristian Diaconescu, președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), a discutat cu Boyko Borisov, fostul prim-ministru al Bulgariei, despre cooperarea politică, dar și despre securitatea şi stabilitatea în regiunea Mării Negre.

„În marja reuniunii «The Future Of Transatlantic Relations» de la Sofia, am avut un dialog bilateral cu Boyko Borisov, fostul prim-ministru al Bulgariei şi în prezent preşedintele partidului conservator GERB. În cursul întrevederii, am abordat atât teme privind cooperarea politică între PMP şi GERB, cât şi o serie de subiecte privind securitatea şi stabilitatea în regiunea Mării Negre”, a transmis Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, pe contul de Facebook al PMP.

Capitala Bulgariei a fost, marți, gazda conferinței internaționale “The Future of Transatlantic Relations”, organizată de Fundația Konrad Adenauer și Forumul de Securitate Sofia, cu participarea reprezentanților lumii academice din domeniile securității și apărării.

În intervenția sa, Cristian Diaconescu a prezentat contextul politic și de securitate privind Regiunea Mării Negre, precum și așteptările României în ceea ce privește reflectarea în noul concept strategic al NATO, a răspunsului politic și militar al Alianței la amenințările tot mai intense generate în proximitatea estică a frontierei NATO.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Inteligența artificială ajunge în sala de examen. Profesorii se confruntă cu o nouă PROVOCARE
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Lionel Messi, primul jucător din istorie care a înscris în 7 meciuri consecutive la Cupa Mondială