Cum a rămas un bărbat fără 76.000 de euro, în zona Gării Brașov. Dorea să cumpere un apartament, dar s-a întâlnit cu două „ispite”

Publicat: 06 12. 2023, 19:24
FOTO - Caracter ilustrativ

Naivitate gravă a unui bărbat din Prahova, care a mers la Brașov cu 76.000 de euro în geantă, ca să cumpere un apartament.

S-a lăsat „sedus” pe stradă de două femei, care i-au propus o partidă de amor. L-au îmbătat și l-au dus într-un loc retras al gării, unde l-au jefuit.

Când și-a revenit din beție, bărbatul nu mai avea nici banii, nici bijuteriile sale, informează stirileprotv.ro.

Victima a anunțat poliția, care le-a identificat pe infractoare, două femei, una de 43 de ani și alta de 20 de ani.

A urmat imediat o percheziție la domiciliile lor, doar cea mai în vârstă fiind acasă, iar la locuințe oamenii legii au găsit numai 3.000 de euro și câteva obiecte de valoare.

Tânăra a fost găsită câteva ore mai târziu, la o pensiune din Toplița, județul Harghita, unde era însoțită de un bărbat și avea la ea 51.000 de euro. Ambele femei se află acum în arestul poliției brașovene și sunt acuzate de furt calificat.