De necrezut! Câți lei costă o ciorbă de văcuță și o porție de paste în Centrul Vechi al Capitalei

Publicat: 27 06. 2022, 11:14
Foto: Pexels.com

Scumpirile se resimt și în prețurile de la restaurante. Proprietarii spun că le era imposibil să mențină prețurile la același nivel, în situația în care alimentele sunt cu peste 14% mai scumpe.

O ciorbă de văcuță a ajuns să coste chiar și 26 de lei în Centrul Vechi. La un restaurant prețurile au fost modificate de trei ori.

Un angajat al restaurantului a declarat că o porție de coaste de porc costă acum aproape 50 de lei, de la 35 de lei cât era în trecut.

De asemenea, o porție de paste costă 33 de lei, în creștere de la 30 de lei. Antreprenorii dau vina pe prețurile care au crescut la alimente, la materie primă: uleiul de floarea soarelui, uleiul de măsline, făina, mezelurile, carnea, totul este mult mai scump și se oglindește în prețurile din meniuri.

Din cauza pandemiei, patronii au avut de suferit și în sezonul toamnă-iarnă, iar acum sunt afectați de războiul din Ucraina.

Chiar și înghețata este mai scumpă

Mai mult, iată că s-au scumpit și deserturile și vinurile. Înainte, o cupă de înghețată costa 8 lei, două 15 lei și trei cupe 20 de lei. Acum, la trei cupe se achită 25 de lei.

Până și turiștii străini, care veneau în Centrul Vechi tocmai pentru distracția la prețuri mici, resimt acum criza scumpirilor bruște.

Englezii plăteau chiar și 10 lei pe o bere, iar acum o cumpără cu 17,18 sau chiar 23 de lei. Oamenii preferă să ia alcool de la magazinul de la colț, deoarece a devenit mai ieftin.

Nu va trece mult timp și unii patroni se vor întoarce la problemele din pandemie, când au fost nevoiți să-și închidă restaurantele, transmite antena3.ro.

De necrezut! Câți lei costă un „mic de câți bani ai” în localul Deliei Matache din Centrul Vechi

Soțul Deliei Matache, Răzvan Munteanu, deține mai multe restaurante și pub-uri în Capitală.

Dar puțină lume știe că unul dintre pub-urile pe care le deține, deși este în Centrul Vechi, are prețuri accesibile.