Diana Buzoianu: Ministerul Mediului va avea un for care va decide cu privire la existența conflictelor de interese din cadrul Romsilva

Publicat: 26 02. 2026, 17:14
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, (Foto - ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO)

Ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor al României, Diana Buzoianu, a anunțat că ministerul Mediului va avea un for care va decide cu privire la existența conflictelor de interese din cadrul Romsilva.

Diana Buzoianu: Ministerul Mediului va crea un for care să verifice conflictele de interese din Romsilva

„Ministerul Mediului va avea un for care va decide cu privire la existența conflictelor de interese din cadrul Romsilva!

Conform Codului Silvic, Ministerul Mediului trebuie să se pronunțe cu privire la existența cazurilor de conflicte de interese din Romsilva.

De săptămâna aceasta avem și o comisie care să pună în aplicare aceste prevederi legislative care există de mai bine de un an de zile pe hârtie.

Mesajul transmis e unul clar: nu întoarcem ochii la ilegalități!”, a transmis Diana Buzoianu, pe contul său de Facebook.

În încheiere, Diana Buzoianu a atașat care este definiția conflictului de interese, conform Codului Silvic.

„P.S. Definiția conflictului de interese, conform Codului Silvic: Prin conflict de interese se înțelege situația în care personalul silvic are un interes personal care influențează sau poate să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele personale ale personalului silvic pot include un beneficiu material sau de altă natură pentru sine, soț/soție, rudele și afinii până la gradul II”, a punctat ministrul Mediului.

Silvicultorii o acuză pe Diana Buzoianu de reorganizarea Romsilva, înainte de adoptarea HG

Decizia vine după ce o pagină de silvicultori a acuzat-o pe Diana Buzoianu că ea ar fi anunțat printr-un clip video reorganizarea Romsilva, înainte de adoptarea hotărârii de Guvern. În acel videoclip, ministra afirma că a „livrat” hotărârea privind reorganizarea Romsilva a fost publicat pe pagina USR Franța înainte ca actul normativ să fie aprobat în mod formal.

Recomandările autorului: