DOCUMENT | Schimbări pentru cei care revin în România din țările aflate pe lista de risc epidemiologic

Publicat: 27 07. 2021, 09:14
DOCUMENT | Schimbări pentru cei care revin în România din țările aflate pe lista de risc epidemiologic / Foto: Pixabay.com

CNSU (Comitetul Național pentru Situații de Urgență) a făcut noi modificări în privința celor care se întorc în țară din țările aflate pe lista cu risc epidemiologic.

Cea mai importantă se referă la faptul că a crescut la 6 ani vârsta până la care copiii sunt scutiți de carantină la întoarcerea din țări aflate pe lista galbenă sau roșie, fără test PCR.

Până acum, de această scutire aveau parte doar copiii până la 3 ani.

Persoanele scutite de carantină, la sosirea în țară

Pentru copiii cu vârste între 6 și 16 ani, scutirea de carantină se face în baza unui test PCR negativ, vechi de cel mult 72 de ore.

Măsura este valabilă pentru cei care se întorc din țările aflate în zonele galbenă și roșie.

De asemenea, sunt scutiți de carantină adulții care au efectuat schema completă de vaccinare, au test COVID negativ sau pot face dovada că au trecut prin infecția cu COVID-19.

Pentru cei care se întorc din zona verde nu există restricții la întoarcerea în țară.

Hotararea CNSU Nr 51 din 26 07 2021

Hotarare CNSU Nr. 50 din 26.07 2021