Doi polițiști din Satu Mare și BĂTUȚI, și SANCȚIONAȚI. Ce a decis ancheta internă a superiorilor

Publicat: 09 10. 2025, 15:12
Actualizat: 09 10. 2025, 15:27
Doi polițiști din Satu Mare au ajuns sancționați de șefi, după ce au fost bătuți la o intervenție. Ce a decis ancheta internă

Doi polițiști din județul Satu Mare au ajuns să fie sancționați de șefi, după ce au fost implicați într-un incident foarte grav în timpul unei intervenții. Întreaga poveste a pornit din luna mai 2025, când cei doi agenți s-au prezentat la o verificare aparent banală. Atunci, au fost atacați pe stradă, iar conflictul a degenerat. În urma situației, a fost efectuată o anchetă internă.

În luna mai 2025, doi polițiști aveau să fie implicați într-un incident extrem de grav, în comuna Sanislău, județul Satu Mare. Cei doi agenți s-au prezentat la o adresă, după ce a fost chemat un echipaj, prin apel, la o verificare.

Polițiștii din Satu Mare au fost sancționați

Verificarea aparent banală s-a transformat rapid într-un conflict care a degenerat. Odată ajunși la fața locului, cei doi polițiști din județul Satu Mare au fost atacați de mai mulți indivizi, iar autospeciala lor a fost vandalizată. Agresorii sunt doi tineri, de 17 și 22 de ani, care i-au bătut pe cei doi agenți. Conflictul, însă, nu s-a încheiat pe stradă, ci a degenerat la secția de Poliție.

Acolo, cei doi polițiști au fost atacați, din nou, de cei doi tineri. Unul dintre ei a dezarmat un agent, arma din dotare ajungând în mâinile agresorilor. Cei doi tineri au fost, la scurt timp, imobilizați de forțele de ordine. A fost deschis un dosar de ultraj, la momentul acela, care a fost, ulterior, înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei. Urmează să se decidă setul de măsuri împotriva agresorilor.

Între timp, cei doi polițiști de la postul de Poliție Petrești au fost sancționați de conducerea Inspectoratului, menționându-se că nu au respectat procedurile în vigoare. Pe lângă mustrările scrise pe care le-au primit, celor doi agenți li s-au redus salariile cu 30%, arată antena3.ro.

Autorul recomandă:

Rețea internațională de HOȚI de mașini de lux, destructurată de polițiști. Români, moldoveni, ucraineni și ruși dădeau spargeri în Occident

Polițist agresat la Reșița. Lovit cu o sticlă în cap de un adolescent, acesta are nevoie de îngrijiri medicale

Ce explicație uluitoare a dat o cerșetoare unor polițiști din Iași. Agenții au prins-o în flagrant

O șoferiță de 82 de ani, prinsă BĂUTĂ la volan pe o stradă din Pitești. Ce sancțiuni a primit venerabila

Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ