Mesajul lui Fritz la o zi după decizia CCR care îl poate lăsa fără mandat de primar: „Bună dimineața. Tot nu votăm un guvern PSD”

Publicat: 18 08. 2026, 11:10
Actualizat: 18 08. 2026, 11:11
Dominic Fritz

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președintele USR, reacționează după decizia Curții Constituționale care a declarat constituțional amendamentul ce poate avea consecințe asupra mandatului său.

Fritz a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj scurt, dar la obiect. ”Bună dimineața. Tot nu votăm un guvern PSD”, a scris Dominic Fritz.

Mesajul liderului USR vine la o zi după ce Curtea Constituțională a analizat sesizările privind noua lege a integrității și a decis că prevederea referitoare la sancționarea conflictului de interese este constituțională.

Decizia CCR în cazul lui Dominic Fritz

Curtea Constituțională a anunțat luni, într-un comunicat de presă, că a admis, cu unanimitate de voturi, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți” din nouea Lege a Integrității este neconstituțională. De asemenea, judecătorii CCR au respins obiecția de neconstituționalitate privind aplicarea de sancțiuni demnitarilor găsiți în trecut incompatibili sau în confilict de interese, ceea ce înseamnă că așa numitul „Amendament Fritz” trece de CCR și va produce efecte după promulgarea legii.

Noua prevedere legislativă introduce o consecință care poate afecta mandatul unui ales local aflat într-o asemenea situație.

Ce urmează pentru Dominic Fritz

Dacă președintele României Nicușor Dan va promulga legea, din momentul intrării în vigoare Fritz are la dispoziție 30 de zile să își predea mandatul de primar al Timișoarei. În acest scenariu, vor avea loc alegeri locale anticipate la primăria municipiului.

Miza depășește Primăria Timișoara. Dominic Fritz este și președintele USR, iar pierderea mandatului de primar ar reprezenta cea mai gravă lovitură politică primită de liderul partidului de la preluarea conducerii formațiunii.

USR a susținut în ultimele săptămâni că modificarea legislativă a fost construită special pentru înlăturarea lui Fritz. Înaintea ședinței CCR, mai mulți lideri ai partidului au ieșit public în apărarea acestuia, Cătălin Drulă afirmând că ținta disputei politice nu este doar primarul Timișoarei.